Val de aer polar peste România. Până când durează frigul

×
Publicitate

Vremea se schimbă radical. După primavara de la sfârșitul săptămânii trecute, peste România se lasă frigul. O masă de aer rece a ajuns deja în țara noastră.

Masa de aer rece vine dinspre Câmpia Rusă, dar nu este valul care a adus ninsori in Marea Britanie. Temperaturile au scăzut deja în unele zone și cu 15 grade.

Spre exemplu, la Vârful Omu, marți dimineață s-au înregistrat minus 20 de grade Celsius.

Potrivit meteorologilor, episodul de ger va ține până miercuri, timp în care vom avea maxime cuprinse între -6 și 4 grade Celsius. Iar minimele vor fi situate între -14 și -1 grad Celsius.

Vorbim de zile și mai ales nopți semnificativ mai reci, în special în vestul țării, dar și la munte, acolo unde se așteaptă ninsori viscolite. În restul țării, vom avea parte de precipitații mixte.

Vremea se va încălzi însă spre finalul săptămânii, când temperaturile vor urca din nou.

De altfel, potrivit meteorologilor, în următoarele două săptămâni temperaturile vor oscila din cauza alternanțelor dintre masele de aer.

Articol recomandat de sport.ro
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Citește și...
62309693
Gest de solidaritate în Neamț. Mai mulți oameni au ajutat o familie a cărei casă a fost mistuită de flăcări
Gest de solidaritate într-o comună din judeţul Neamţ. O familie rămasă fără adăpost în plină iarnă a fost ajutată de vecini cu bani, materiale de construcţii și forţă de muncă, după ce un incendiu puternic le-a mistuit gospodăria.
62309677
O fetiță din București a scăpat ca prin minune cu viață după ce a fost lovită și târâtă câteva zeci de metri de un tramvai
O copilă de zece ani din București poate spune că s-a născut a doua oară, după ce a fost lovită de un tramvai și târâtă câteva zeci de metri, dar a scăpat cu răni minore.
62305811
Stoltenberg: Probabilitatea folosirii armelor nucleare în Ucraina rămâne scăzută
Şeful NATO, Jens Stoltenberg a declarat că, în opinia sa, "probabilitatea oricărei utilizări de arme nucleare în Ucraina de către Rusia rămâne scăzută", potrivit AFP.