Urmărire ca în filme, la Drobeta Turnu Severin. Polițiștii au tras 10 focuri de armă

×
Publicitate

S-au tras focuri de armă, în noaptea de marți spre miercuri, în Drobeta-Turnu Severin.

Poliţiştii încercau să oprească o maşină în care se aflau trei tineri, dar aceştia au accelerat nebuneşte şi, în goana lor, au fost implicaţi şi într-un accident.

Când l-au prins într-un final, poliţiştii şi-au dat seama de ce şoferul nu a vrut să oprească la semnal: era băut.

Iniţial, poliţiştii au încercat să oprească maşina pe un bulevard din Drobeta-Turnu Severin, însă şoferul a accelerat. Echipajele au pornit după el şi l-au urmărit 40 de kilometri. În acest timp, agenţii au tras zece forcuri de armă, fără să fie nimeni rănit.

La un moment dat, şoferul a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat cu maşina. Nici atunci nu s-au oprit: cei trei tineri au ieşit din autoturism şi au fugit pe un câmp din apropiere.

Au fost căutaţi timp de patru ore de poliţişti jandarmi şi criminalişti.

Atunci când i-au găsit, poliţiştii au stabilit că veneau din aceeaşi comună, iar doi dintre ei erau minori. Cel de la volan, de 22 de ani, era băut şi a fost reţinut, deocamdată pentru 24 de ore.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62065034
Cum a ajuns un grup de tineri din Timişoara într-un nor de insecticid. Explicaţia oficială
Imagini cu un grup de tineri din Timişoara stropiţi cu insecticid au devenit rapid virale pe reţelele sociale - dar primăria susţine că există o explicaţie.
62064740
Dosar penal în cazul bărbatului împins pe calea ferată de o măicuță falsă
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au deschis, miercuri, un dosar penal in rem pentru tentativă de omor, în cazul bărbatului împins pe șinele de cale ferată de o femeie îmbrăcată în măicuță.
62064960
Tânăr din Congo, condamnat la închisoare după ce a bătut o româncă. Cum se apără
Un fost student al Politehnicii Bucureşti, originar din Congo, a fost condamant definitiv la șase ani de închisoare pentru tentativă de omor.