Un TIR încărcat cu ciocolată a ars în totalitate, pe o șosea din Mureș

61942043

Un TIR încărcat cu ciocolată a ars în totalitate după ce, în noaptea de marţi spre miercuri, s-a răsturnat pe E60, în localitatea Nadeş, focul iscat extinzându-se la o casă din apropiere.

Circa 80 de consumatori au rămas fără alimentare cu energie electrică, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Horea" al judeţului Mureş.

Sursa menţionată a anunţat că în urma accidentului din Nadeş, circulaţia rutieră a fost blocată pe ambele sensuri de mers. Şoferul implicat a fost transportat la UPU SMURD Târgu Mureş, acuzând dureri de cap şi de spate.

tir ciocolata ars

Pompierii Detaşamentului Sighişoara au intervenit cu două autospeciale de stins incendii, însă autocamionul a ars în totalitate. Focul iscat la locuinţa lângă care s-a produs accidentul, unde a fost ruptă şi o conductă de alimentare cu gaz metan, a fost stins foarte repede, conform ISU Mureş.

tir ciocolata ars

Un număr de 78 de consumatori sunt în continuare nealimentaţi cu energie electrică. În zona menţionată se acţionează pentru îndepărtarea resturilor care au mai rămas din TIR, au mai spus reprezentanţi ai ISU Mureş.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
Citește și...
61942046
Italian dat în urmărire internațională, depistat de poliţiştii români în Vâlcea
Un cetăţean italian, de 39 de ani, căutat la nivel internaţional de autorităţile din ţara sa pentru primirea în mod ilegal de bunuri provenind din infracţiuni, a fost depistat de poliţiştii români în judeţul Vâlcea, informează, miercuri, IGPR.
61942038
60.000 de țigarete, confiscate de la un bărbat din Olt. Suspectul a rămas fără bani și mașină
Polițiștii din Olt au ridicat aproape 60.000 de țigarete de contrabandă de la un bărbat. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar autoturismul folosit pentru transportul țigaretelor și o sumă de bani au fost indisponibilizate.
61942040
Bătaie între doi elevi, în Lugoj. ”Dă-i cu cărămida în cap”. VIDEO
Doi elevi s-au luat la bătaie în Lugoj, în timp ce alţi colegi de-ai lor îi priveau liniştiţi de pe margine. Mai mult de atât, îi încurajau pe cei doi.