Un tânăr care conducea cu viteză s-a răsturnat cu mașina într-o grădină. Cum l-au găsit echipele de intervenție

×
Publicitate

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Corbeni, județul Argeș, a fost rănit, miercuri seară, într-un accident provocat chiar de el.

Bărbatul conducea cu viteză mare, deşi asfaltul era ud, iar într-o curbă a pierdut controlul asupra volanului și s-a răsturnat într-o grădină de lângă drum.

La sosirea echipajelor de intervenție, tânărul a fost găsit rănit, dar conștient, și a fost transportat la spital. Polițistii l-au verificat cu aparatul etilotest, dar nu consumase alcool.

Cercetările continuă pentru a se stabili toate împrejurările în care a avut loc accidentul.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62319453
Șefa de la oncologie nu a aprobat tratamentul unui pacient până când nu a primit mită. Între timp, acesta a murit
Apar noi detalii în cazul șefei secției de oncologie de la Spitalul Județean Suceava, prinsă în flagrant în timp ce primea mită de la un pacient.
62315378
Ce se întâmplă cu profesoara împușcată de un elev de 6 ani în sala de clasă. Dezvăluire șocantă a avocatei sale
Profesoara de la şcoala americană, care a fost rănită după ce a fost împuşcată de un elev în vârstă de 6 ani, a anunţat miercuri că intenţionează să dea în judecată conducerea instituţiei, care, spune ea, a ignorat de mai multe ori ameninţarea copilului.
62319445
O dubă de curierat a luat foc pe centura Capitalei. Traficul a fost îngreunat
O dubă a unei firme de curierat a luat foc miercuri seara, pe şoseaua de centură a Capitalei.