Un sistem medical depășit: bolnavii psihic, un pericol atât în spital, cât și după externare

×
Publicitate

Imaginile cumplite surprinse în timpul atacului sângeros de la spitalul de psihiatrie Săpoca au ajuns la anchetatori.

Aceştia au deschis un dosar in REM, pentru neglijenţă în serviciu şi ucidere din culpă, care vizează personalul medical. A fost extinsă şi urmărirea penală în cazul asasinului.

Pe de altă parte, povestea dramatică aduce în prim plan neajunsurile din spitalele pentru cei cu suferinţe psihice. Asociaţiile de pacienţi vorbesc despre oameni care odată externaţi, ajung în grija unor familii depăşite de situaţie şi se produc tragedii. Ar putea fi evitate, dacă bolnavii ar fi monitorizaţi de o comisie.

Bărbatul de 38 de ani care a produs măcelul a fost audiat de procurori, iar anchetatorii au precizat că acum este izolat şi păzit.

Continuă totodată şi ancheta Colegiului Medicilor, mai ales că tragedia de la Săpoca scoate la lumină probleme grave în spitalele de neuropsihiatrie. De pildă, nu peste tot personalul are pregătirea necesară pentru a lucra cu astfel de bolnavi, atrag atenţia şi asociaţiile de pacienţi.

Citește și
Preşedintele AEP: Aş vrea să nu mai avem cabine de vot cu perdeluţe, să avem urne transparente
Preşedintele AEP: Aş vrea să nu mai avem cabine de vot cu perdeluţe, să avem urne transparente

Radu Gănescu, COPAC: ”Avem pacienţi sub un tratament foarte puternic, avem pacienţi foarte irascibili, avem pacienţi care de multe ori vedem cum sunt aduşi în spitalele de psihiatrie cu câte 5-6 oameni de poliţie şi sunt preluaţi de bodyguard sau de un infirmier. Nu poate să îi facă faţă oricât ne-am dori noi şi personalul se vede că nu e suficient.

Cele mai multe spitale de psihiatrie lucrează cu limita minimă de personal admisă de lege. Ministrul Sănătăţii spune că şi-a dat încă de anul trecut acordul pentru suplimentarea numărului de posturi, însă reprezentanţii unităților sanitare nu şi-au dat interesul pentru a organiza concursuri de angajare. În plus:

Radu Gănescu, COPAC: ”În toate ţările din Europa, de multe ori personalul medical, asistenţii, infermierii, inclusiv medicii fac cursuri de calificare, mai ales pentru categoriile de pacienţi cu anumite probleme. Lucrul ăsta nu se întâmplă în România.

Aceste nenorociri se repetă, iar în cazul spitalului de la Săpoca, vedem, s-a mai întâmplat inclusiv în anul 2002, când tot la fel, un pacient cu anumite probleme de sănătate a omorât alţi pacienţii.  Ce s-a întâmplat în 17 ani e întrebarea mea? Nimic.''

Pe de altă parte, odată externat, pacientul cu probleme psihiatrice iese de sub supravegherea medicală. Mulţi sunt luaţi acasă pe semnătură, iar familiile sunt depăşite de situaţie. Bolnavul nu îşi mai ia corect tratamentul, iar într-un acees de furie, adesea recidivează, cu atacuri tot mai violente. Săptămâna trecută, un astfel de individ din Bucureşti şi-a ucis mama, iar o femeie de 83 de ani din Bacău a fost rănită grav de propriul fiu.

În ultimii 12 ani, acesta fusese internat de mai multe ori la psihiatrie, însă de fiecare dată a fost scos pe semnătură, de mama lui.

La fel se întâmplă şi în cazurile celor care au probleme cu alcoolul. După ce părăsesc spitalul, cad iar în patima beţiei şi pot să devină violenţi.

Irina Minescu, manager Spitalul de Neuropsihiatrie Voila: ”Noi nu mai avem controlul după, să fie preluat de o structură. Este o verigă lipsă. Structurile publice nu îţi oferă un sistem ambulator. Te pierzi."

Asociaţia Română de Psihiatrie şi Psihoterapie propune înfiinţarea unor echipe mobile - formate din medici specialişti, ambulator, medici de familie, asistenţi social şi psihologi - care să urmărească pacientul de la externare până la reintegrarea în societate.

O astfel de iniţiativă a prins contur în urmă cu 5 ani la Institutul de Psihiatrie Socola din Iaşi. O echipă medicală mergea acasă la bolnavi să vadă care este starea lor. Proiectul însă a eşuat după doar trei intervenţii, când cei din spital şi-au dat seama că, legal, activitatea nu era reglementată. În consecinţă, nu puteau deconta serviciile oferite şi putea fi oricând traşi la răspundere pentru eventuale accidente.

Doctor Gabriel Oprișanu, manager Institutul de Psihiatrie Socola Iaşi: ”Analizând beneficiile şi eventualele consecinţe, am decis că este mai bine pentru moment suspendarea activităţii echipe mobile, dar să încercăm să găsim soluţii la CJAS şi Ministerul Sănătății reglementat."

Este nevoie de măsuri urgente, iar unele vor fi implemente chiar în perioada imediat următoare, îşi asumă ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

Prima întâlnire cu asociaţiile de pacienţi şi comisia de psihiatrie va avea loc săptămâna viitoare.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Preşedintele AEP: Aş vrea să nu mai avem cabine de vot cu perdeluţe, să avem urne transparente
Preşedintele AEP: Aş vrea să nu mai avem cabine de vot cu perdeluţe, să avem urne transparente

Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, anunță că își dorește realizarea unei logistici electorale unitare, care implică același tip de cabine de vot, de urne și același mod de amenajare a secțiilor de votare. 

Un bărbat din Botoșani a fost reținut după ce și-a bătut copiii în vârstă de 2 și 4 ani
Un bărbat din Botoșani a fost reținut după ce și-a bătut copiii în vârstă de 2 și 4 ani

 Doi copii, de doi şi patru ani, din localitatea Cristineşti au fost bătuţi de tatăl lor, au anunţat, miercuri, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani.

Cine și câte conducte magistrale a înlocuit, în fiecare din ultimii 10 ani, în București
Cine și câte conducte magistrale a înlocuit, în fiecare din ultimii 10 ani, în București

După ani de creștere constantă, ritmul de înlocuire a conductelor magistrale de termoficare vechi a scăzut ușor, în 2025, comparativ cu 2024.

Recomandări
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade

ANM a emis miercuri o informare care anunță vreme deosebit de rece, ger accentuat pe timpul nopții și dimineții, precipitații mixte, polei și intensificări ale vântului în mai multe zone ale României.

LIVE UPDATE. O lume întreagă așteaptă discursul președintelui Donald Trump la Forumul Mondial de la Davos
LIVE UPDATE. O lume întreagă așteaptă discursul președintelui Donald Trump la Forumul Mondial de la Davos

Toate privirile sunt astăzi îndreptate spre Davos, unde președintele SUA Donald Trump va ține un discurs, la scurt timp după ce și-a dublat oferta de achiziție a Groenlandei, afirmând că „nu există cale de întoarcere”.

„Cel mai bun discurs al unui lider mondial din ultimii ani”. De ce a fost aplaudat furtunos premierul Canadei la Davos
„Cel mai bun discurs al unui lider mondial din ultimii ani”. De ce a fost aplaudat furtunos premierul Canadei la Davos

Discursul premierului Canadei, Mark Carney, la Forumul din 2026 de la Davos a provocat aplauze prelungite, notează BBN Bloomberg, care a făcut și o trecere în revistă a modului în care a fost receptat în media internațională acest discurs.