Un mort și doi răniți într-un grav accident produs luni seara la Topraisar

62160200

Un tânăr a murit într-un grav accident de circulație produs luni seara în localitatea Topraisar, iar alte două persoane au fost rănite.

Bărbatul de 29 de ani a murit pe loc, în urma coliziunii a două autovehicule, iar pompierii care au intervenit de urgență au constata că avea răni extrem de grave care făceau inutilă resuscitarea.

Accidentul a avut loc pe DN 38 Constanţa - Negru Vodă, la ieşirea din localitatea Topraisar, au transmis pompierii de la ISU Dobrogea, potrivit Agerpres.

Victimele care scăpaseră cu viață au fost scoase dintre fiarele contorsionate de un echipaj de descarcerare.

„La accidentul rutier petrecut la Topraisar au intervenit pompierii Staţiei Tuzla cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o ambulanţă SMURD B, dar şi două echipaje medicale ale SAJ. La faţa locului au fost găsite 3 victime încarcerate în cele două autoturisme implicate în accident. Au fost extrase persoanele, iar două dintre acestea au fost transportate la spital. O a treia persoană prezenta leziuni incompatibile cu viaţa, medicii declarând decesul acesteia", a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dobrogea".

Cele două persoane rănite care au fost transportate cu ambulanţele la spital au în jur de 20, respectiv, 50 de ani.

Potrivit Centrului Infotrafic din cadrul Poliţiei Române, circulaţia rutieră în zona producerii accidentului a fost blocată iar ancheta polițiștilor este în desfășurare.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
Citește și...
62161478
Fată de 15 ani, răpită de pe o stradă din Târgu Mureş şi băgată cu forţa în maşină de persoane necunoscute
O fată de 15 ani din Odorheiu Secuiesc a fost răpită, luni seară, de pe o stradă din Târgu Mureş, unde se afla împreună cu unchiul său
62088934
Mesajul lui Mike Pompeo, cu ocazia Zilei Naționale a României: „Vă dorim pace, prosperitate și multă sănătate”
Secretarul de stat american Michael Pompeo felicită poporul român de Ziua Marii Uniri, în numele poporului american, şi subliniază că România este un partener strategic apreciat şi un aliat statornic.
62004929
Fetiță de o lună, în stare gravă la terapia intensivă a Spitalului din Iași. Are COVID și e ventilată mecanic
O fetiță de o lună a ajuns în stare gravă la secția de terapie intensivă la spitalul din Iași. Micuța are insuficiență respiratorie severă provocată de COVID și acesta este considerat cel mai grav caz din Iași, de până acum.