Un mort şi 4 răniţi, după un accident de tractor. Vehiculul a căzut de la 5 metri

61953501
Pro TV

Accident grav pe un drum din judeţul Braşov.

O persoană a murit şi alte patru au fost rănite, noaptea trecută, după ce tractorul în care se aflau s-a răsturnat în afara carosabilului, la o diferenţă de nivel de aproximativ cinci metri, pe DC 21, între localităţile Ungra şi Dăişoara, a informat joi purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov, Gabriela Dinu.

''În noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 00,45, un bărbat de 34 de ani din judeţul Braşov care a condus un tractor pe DC 21, dinspre Ungra spre Dăişoara, la km 5+900, drum în pantă şi curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a ieşit în afara părţii carosabile şi s-a răsturnat în stânga sensului de mers, la o diferenţă de nivel de aproximativ cinci metri. În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto şi rănirea a patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 17 şi 23 de ani, toţi din judeţul Braşov. Răniţii au fost transportaţi la unităţi medicale pentru îngrijiri, doi dintre ei rămânând internaţi'', a precizat reprezentanta IPJ Braşov.

Conform acesteia, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că bărbatul de 34 de ani nu poseda permis de conducere, iar tractorul nu era înmatriculat. Ancheta în acest caz este în derulare, fiind deschis un dosar penal.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
61958837
Cine este americanca invitată la nunta prințului Harry: “Sper să o văd pe regină”

O femeie din Statele Unite şi fetiţa ei numără orele până la nunta prinţului Harry. Nu vorbim de nişte turişti care aşteaptă cu nerăbdare o experienţă deosebită.

61958827
Urși observați într-o pădure din apropierea unui zoo din Târgu Mureş. Avertismentul autorităţilor

Vizita neaşteptată pe Platoul Corneşti din Târgu Mureş! Mai mulţi sportivi care se antrenau în zona au văzut patru urşi în pădurea din apropierea grădinii zoologice. Autorităţile atrag atenţia că oamenii trebuie să fie precauţi.

61958818
12.000 de puieţi de șalău, eliberaţi în Jiu. Pescarii: “Un vis împlinit”

Un vis mai vechi al pescarilor din judeţul Gorj a fost împlinit miercuri. Nu mai puţin de 12.000 de puieţi de șalău au fost lăsaţi liberi în râul Jiu.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.