Trei persoane au murit şi patru au fost rănite, într-un teribil accident în Constanța. VIDEO

62062284

Trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite, două dintre acestea fiind în comă, în urma unui accident care a avut loc duminică dimineaţa în Constanţa, între un autoturism şi o dubă.

Toate cele şapte victime erau încarcerate, fiind necesară intervenţia pompierilor pentru a le scoate din autovehicule.

Poliţia a transmis că la volanul autoturismului se afla un bărbat în vârstă de 33 de ani care a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, pe DN22, între localităţile Lumina şi Oituz, şi a pătruns pe sensul opus, unde a intrat în coliziune frontală cu duba condusă de un bărbat, de 31 de ani.

”În urma impactului a rezultat decesul la faţa locului a conducătorului autoturismului, a pasagerului stânga spate din autoturism, precum şi a pasagerului dreapta faţă din autoutilitară, dar şi vătămarea corporală gravă a conducătorului autoutilitarei, a pasagerilor dreapta faţă şi dreapta spate din autoturism, dar şi vătămarea corporală uşoară a pasagerului mijloc din autoturism”, a precizat Poliţia.

 

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare grea, cinci ambulanţe ale Serviciului Judeţean, două echipaje SMURD.

Toate cele şapte persoane aflate în cele două autovehicule erau încarcerate.

Pompierii au intervenit pentru scoaterea persoanelor încarcerate, iar trei dintre acestea erau fără semne vitale, fiind efectuate manevre de resuscitare.

Articol recomandat de sport.ro
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Citește și...
62062282
Momentul în care o șalupă a luat foc în Eforie Nord. Ce au văzut martorii
Au fost momente de panică la intrarea în portul turistic Eforie Nord! O ambarcaţiune de agrement a ars ca o torţă, când se pregătea să acosteze.
62062283
Soţul româncei care a murit în furtuna din Halkidiki împreună cu fiul ei a ajuns acasă. Starea lui
Soţul româncei care a murit în furtuna din Halkidiki împreună cu fiul ei de 8 ani a ajuns acasă, la Cluj, duminică dimineața, la ora 5. A fost şi el rănit în timpul vijeliei devastatoare şi a fost transportat cu ambulanţa.
62062281
Doi adolescenți, considerați eroi în Vaslui. Cum au salvat doi copii de la moarte
Act de eroism din partea a doi adolescenţi de 15 ani din Vaslui! Ei au sărit, fără să stea pe gânduri, în apele unui râu şi i-au salvat de la înec pe doi fraţi de şapte şi nouă ani.