Două dintre femeile însărcinate implicate într-un accident rutier și-au pierdut viața

×
Publicitate

Două dintre cele opt persoane rănite în accidentul rutier produs vineri pe DN 7, în localitatea argeşeană Călineşti, au fost declarate decedate.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, una dintre femeile care au murit avea 28 de ani, iar cealaltă 45 de ani. De asemenea, o altă femeie, în vârstă de 28 de ani, este în stare gravă.

Opt persoane au fost rănite într-un accident rutier produs, vineri, pe DN 7, în localitatea argeşeană Călineşti, printre victime fiind şi trei femei însărcinate.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş au anunţat că în accident au fost răniţi şi doi copii.

"Sunt opt persoane implicate, trei bărbaţi, trei femei însărcinate şi doi copii. (...) O femeie însărcinată în opt luni este în stop cardio-respirator, alte două femei însărcinate primesc îngrijiri medicale", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Argeş, căpitanul Mădălina Epure, la scurt timp după producerea evenimentului rutier.

Din primele date, şoferul maşinii în care se aflau cele trei femei însărcinate, dar şi doi copii de 4 şi 6 ani, ar fi virat la stânga fără se asigure şi a fost lovit, în plin, de un alt autoturism, care intrase în depăşire.

Deşi pare greu de crezut, în maşina care a făcut manevra imprudenta erau 7 persoane: un bărbat de 50 de ani la volan, pasagerul din dreapta, şi cele trei gravide şi copiii, toţi pe bancheta din spate.

Şi şoferul celuilalt autoturism, care circulă regulamentar, a fost rănit. În total, 8 persoane au ajuns la spital.

În schimb, cei doi copii implicaţi în accident, un băieţel de patru ani şi o fetiţă de şase ani, sunt în afara pericolului, ei suferind doar leziuni minore.

Potrivit Centrului Infotrafic, circulaţia pe DN 7 Piteşti - Găeşti, blocată în urma accidentului de la Călineşti, a revenit la normal.

Accidentul s-a produs, vineri dimineaţă, pe DN 7, în zona localităţii Călineşti din judeţul Argeş, fiind implicate două autoturisme.

În urma accidentului, opt persoane au fost rănite, din care şapte se aflau într-un autoturism, al cărui şofer a încercat să întoarcă, fără să se asigure, maşina fiind lovită de alt autoturism. Între cele şapte persoane din maşină se aflau trei femei însărcinate şi doi copii.

Răniţii au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Piteşti.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61936657
Tânăr de 19 ani arestat după ce a filmat o fată de 9 ani în ipostaze intime

Un tânăr de 19 ani a fost arestat de Tribunalul Olt pentru pornografie infantilă, fiind acuzat că a filmat o fată de 9 ani în ipostaze compromiţătoare, apoi a distribuit materialul video mai multor persoane.

61981568
Incendiu violent la o fabrică de mase plastice din oraşul Fierbinţi

Un incendiu violent a cuprins, imediat după miezul nopții, o fabrică de reciclare a materialelor plastice din Fierbinți Târg, județul Ialomița.

61981543
Virusul West Nile a ucis 6 persoane în acest an. Zonele în care au fost semnalate alte cazuri

6 persoane au murit de la începutul lunii mai şi până în prezent din cauza infecţiei cu virusul West Nile, arată datele Ministerului Sănătăţii.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.