Minor reținut, după ce a provocat o tragedie. A condus fără permis și a ucis 2 femei

×
Publicitate

Zi neagră pe şoselele din judeţul Constanţa. Două femei și-au pierdut viața și alte trei persoane au fost rănite, în urma unui accident produs în Medgidia.

Update: Adolescentul în vârstă de 16 ani, a fost reţinut de poliţişti şi va fi prezentat instanţei, sâmbătă, cu propunere de arestare preventivă pentru ucidere din culpă, conducere fără permis şi părăsirea locului accidentului, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.

"Urmare a accidentului rutier din data de 12 iulie, produs pe strada Fundătura Viilor din municipiul Medgidia, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Medgidia l-au reţinut pe conducătorul auto, în vârstă de 16 ani, pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore (...). În cursul zilei de astăzi (sâmbătă - n.r.), minorul va fi prezentat Judecătoriei Medgidia cu propunere de arestare preventivă", a precizat IPJ Constanţa.
 

----

Un tânăr de 16 ani, care conducea fără să aibă permis, a pierdut controlul volanului, iar mașina a intrat într-un grup de șase persoane care stăteau pe marginea șoselei. Două femei au fost transportate de urgență la spital, însă din cauza rănilor grave au murit la scurt timp după aceea.

O a treia femeie și doi copii cu vârste de 4, respectiv 5 ani, au ajuns tot la spital, dar sunt acum în afara oricărui pericol. Tânărul de 16 ani s-a ales cu dosar penal pentru ucidere din culpă, conducerea unui autovehicul fără permis și fugă de la locul accidentului.

Tot în judeţul Constanţa, dar în Mangalia, a mai avut loc un accident în care au fost implicate 3 mașini. În urma accidentului o femeie de 56 de ani şi-a pierdut viaţa.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62061983
Accident grav la intrarea în Neptun. O şoferiţă de 25 de ani a ajuns în comă la spital

Patru persoane au fost rănite, dintre care una grav, fiind în stare de comă, în urma unui accident rutier petrecut vineri seară pe DN 39, în apropierea staţiunii Neptun, în care au fost implicate trei autoturisme înmatriculate în Constanţa.

62061982
Trei irakieni au încercat să intre în România ascunşi printre aţe. Un şnur i-a dat de gol

Trei irakieni cu vârste cuprinse între 19 şi 26 de ani au fost depistaţi vineri la PTF Giurgiu în timp ce încercau să intre în România ascunşi într-un camion încărcat cu baloţi de aţă din Turcia pentru Ucraina.

61833910
Bătrân din Vâlcea, jefuit de 2 minore. Cum i-au furat o sumă impresionantă din casă

Două adolescente din oraşul Băbeni sunt acuzate că au jefuit un pensionar.

Recomandări
Politia agerpres 14630748
Încă un incident grav într-o școală din România. Un elev a fost înjunghiat cu maceta de un coleg. Minorul agresor, reținut

Un elev de 15 ani ar fi rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător și ar fi agresat fizic un altul, în urma unui conflict izbucnit într-un liceu din Pitești. Polițiștii au deschis verificări, iar minorul se află în custodia acestora.

Ilie bolojan pnl facebook
Care va fi soarta lui Ilie Bolojan în PNL, după ce a pierdut funcția de prim-ministru. Analist politic: „Dumnezeu cu mila”

Plecarea lui Ilie Bolojan de la conducerea guvernului, după ce Luca Niculescu a preluat funcția de premier, i-ar putea provoca liberalului unele probleme de autoritate în partidul pe care îl conduce, este de părere un analist politic.

Nicusor dan
Concluzia lui Nicușor Dan despre cele peste cinci luni de criză guvernamentală. Ce le-a spus președintele României americanilor

Preşedintele Nicuşor Dan subliniază, într-un nou interviu acordat presei americane, că România poate fi un partener de încredere pentru SUA.