Soferul ambulantei care intervenise in accidentul in urma caruia 2 adolescenti au murit, implicat si el intr-un grav incident

61528850

Soselele din Bistrita par zilele acestea blestemate. Un sofer SMURD care intervenise la accidentul in care au murit cei doi adolescenti ce se intorceau de la dializa, a fost si el implicat, joi seara, intr-un grav incident.

Barbatul, care a iesit din tura dimineata, a pierdut controlul masinii personale si a lovit o femeie de 80 de ani care mergea pe marginea drumului, apoi a izbit o cisterna.

Din fericire, si el, si batrana au scapat cu viata. Femeia de 80 de ani mergea pe marginea drumului in momentul in care a fost lovita de un autoturism si proiectata in sant.

Masina era condusa de soferul ambulantei solicitate, cu o seara inainte, la accidentul in care au murit cei doi adolescenti care veneau de la dializa.

Dupa impact, barbatul a tras brusc de volan si a ajuns pe contrasens, unde s-a izbit de o auto-cisterna incarcata cu bitum. Cisterna a iesit apoi de pe sosea, a doborat un stalp de inalta tensiune si s-a oprit in curtea unei gospodarii.

Pana la sosirea echipajului de salvare, soferul autoturismului i-a acordat batranei primul ajutor. Din fericire, nu e in stare grava. Medicii au transportat-o la spitalul din Beclean pentru mai multe investigatii.

Barbatul care conducea autoturismul, in varsta de 34 de ani, este cercetat acum pentru vatamare corporala din culpa.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
61528810
Un barbat ce vindea cirese la marginea strazii si clienta sa, ucisi de remorca desprinsa de un TIR. Cum s-a produs accidentul
Nimeni nu se poate opune destinului, iar pentru un barbat care vindea cirese pe marginea drumului si pentru clienta lui, acesta a fost crud.
61522051
STIRI INTERNE PE SCURT. Jean Padureanu ramane inchis la Spitalul Penitenciar Jilava. Mircea Basescu a dat declaratii la DNA
Procurorii au inceput urmarirea penala impotriva unuia dintre baietii lui Bercea Mondial, acuzat ca l-ar fi santajat pe fratele presedintelui Basescu.
61529008
Procurorii au instituit sechestru asigurator pe averea unui director din Primaria Capitalei, acuzat de luare de mita
Cinci dintre cele mai importante proiecte de modernizare si reabilitare ale Bucurestiului ar fi fost aprobate si contractate prin abuzuri si mita, sustin procurorii anticoruptie.