Sergiu Florea a cerut eliberarea condiționată, la 12 ani de la crima din 2009 din căminul Facultății de Medicină

62282466
StirilePROTV

Sergiu Florea, criminalul din căminul Facultății de Medicină din Timișoara, a cerut eliberarea condiționată, la doisprezece ani după crima din 2009. Complicea sa, fosta studentă Carmen Șatran, ex-Bejan, a fost deja eliberată condiționat.

 

Sergiu Florea execută o pedeapsă de 19 ani și 8 luni pentru uciderea lui Trifu Schrott, crimă pe care a comis-o în 2009, împreună cu iubita sa de atunci, Carmen Șatran, chiar în căminul Facultății de Medicină.

Carmen Șatran, la data faptelor Bejan, a fost deja eliberată condiționat după mai multe încercări și o perioadă petrecută după gratii de 13 ani din pedeapsa de 19 ani și 8 luni la care a fost condamnată pentru crima din 2009. Acum s-a împlinit și termenul la care iubitul ei de atunci, Sergiu Florea, a avut posibilitatea să solicite eliberarea condiționată, dar magistrații nu au dispus eliberarea acestuia. Mai are posibilitatea să încerce după nouă luni, relatează publicația Arad Online.

Potrivit magistraților Judecătoriei Vaslui, deși tânărul a avut un comportament pozitiv pe perioada executării pedepsei și a participat la numeroase programe după gratii și chiar și-a îndeplinit fracția de pedeapsă ce îi permite să solicite eliberarea condiționată – acesta va rămâne în închisoare încă 9 luni.

Sergiu Florea a executat ultima parte din pedeapsă în regim semideschis, la Penitenciarul Vaslui. După împlinirea acestui termen, tânărul se va putea adresa din nou instanței pentru solicitarea eliberării condiționate.

Pedeapsa lui Sergiu Florea expiră la 12 februarie 2029

„Până la data de 25.07.2022, condamnatul a executat efectiv 4.741 zile închisoare, i se consideră executate suplimentar ca măsura compensatorie pentru executarea măsurii arestării preventive, pedepsei, măsurii educative în condiţii necorespunzătoare un număr de 48 zile şi i se consideră ca executate ca urmare a muncii prestate 619 zile, în total fiind 5.408 zile câştigate şi executate”, a arătat instanța.

Instanța, deși a apreciat pozitiv evoluția lui Sergiu Florea, a considerat că acesta nu trebuie eliberat la acest moment.

„Raportând criteriile prevăzute de lege la situaţia petentului condamnat, precum şi la actele aflate la dosarul cauzei, instanţa constată că petentul condamnat a executat fracţia de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege, însă această împrejurare nu îi conferă un drept, ci doar o vocaţie la acordarea beneficiului liberării condiţionate, oportunitatea acordării liberării condiţionate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanţei de judecată. Cu toate că petentul a avut un comportament pozitiv pe durata executării pedepsei, fiind recompensat de 66 ori, fără a fi sancţionat disciplinar, instanţa nu poate ignora natura şi gravitatea infracţiunii pentru care acesta a fost condamnat şi gradul de pericol social ridicat al acesteia – omor. Astfel, instanţa reţine că eforturile deținutului trebuie să fie considerabile în situația în care acestora li se opune gravitatea infracţiunii și profilul infracţional al persoanei condamnate, a căror existenţă a fost pe deplin dovedită prin comiterea unei infracţiuni extrem de grave”, arată Judecătoria Vaslui.

Filmul crimei de la Facultatea de Medicină din Timișoara

În timpul procesului, cei doi studenți la medicină au aruncat permanent vina unul pe celalalt. Procurorii au stabilit că ei l-au tranșat pe cămătarul Trifu Shrottu, in varsta de 65 de ani, chiar în camera de cămin, unde fata urma să întrețină relații sexuale cu el, pentru 500 de euro.

Cum nu s-au înțeles în privinta sumei, tinerii au decis să îl omoare pe client. L-au tranșat, și ca să scape de cadavrul lui au mers la un magazin din oraș, de unde au cumpărat o valiză și niste saci menajeri, unde au fost filmați de camerele de supraveghere.

Urmele de sânge i-au condus pe anchetatori până la locația unde ascunseseră cadavrul ciopârțit, portbagajul unei mașini parcate în fața căminului Facultății de Medicină din Timișoara.

În decursul anchetei, cei doi studenți s-au acuzat reciproc de crimă. Ea a spus inclusiv că se prostitua pentru ca Sergiu să-și cumpere mașină, iar el spunea că ea făcea sex pe bani ca să-și pună silicoane.

 

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
62280789
Dolarul a atins luni un nou maxim din ultimii 20 de ani

Dolarul a atins luni un nou maxim din ultimii 20 de ani, alimentat de comentariile ferme ale preşedintelui Rezervei Federale, Jerome Powell, referitoare la majorarea dobânzilor.

62282433
Poliția Animalelor a făcut vizite locuitorilor unei comune din Botoșani. Oamenii nu au primit amenzi, ci sfaturi

Localnicii dintr-o comună botoșăneană au fost vizitați de angajații de la Poliţia Animalelor. Aceștia le-au explicat sătenilor cum trebuie tratate animalele, pe care legea le protejează mai bine acum.

62282418
Bărbat accidentat mortal de o mașină de pompieri, pe trecerea de pietoni. Rudele au luat la bătaie militarii

Un bărbat a fost lovit mortal, luni seară, de o mașină a pompierilor ISU, în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni.

Recomandări
examen bacalaureat scoala elevi
Guvernul a anunțat un set de măsuri urgente împotriva violenței în școli. Profesorii vor avea un rol vital

Grupul de lucru interministerial pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar, convocat de premierul Luca Niculescu în urma incidentelor grave din ultimele zile, a decis vineri un set de măsuri urgente pentru combaterea fenomenului.

Whatsapp image 2026 10 23 at 16 39 39
Imagini false cu jandarmi care ar fi cedat în fața protestatarilor, distribuite pe TikTok. Reacția oficială a Jandarmeriei Române

Jandarmeria Română avertizează asupra unor imagini false, generate cu ajutorul inteligenței artificiale, care circulă pe rețelele de socializare și în care apar presupuşi jandarmi îngenuncheați în fața unui grup de protestatari. 

Whatsapp image 2026 10 23 at 16 53 40
Fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, Alexandru Toader, a fost reținut, fiind acuzat că ar fi hărțuit sexual studente

Fiul fostului ministru al Justiţiei Tudorel Toader, Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept din Iaşi, acuzat că ar fi hărţuit sexual două studente pentru a trece examenele, a fost reţinut.