Şeful IŞJ Sibiu, la începerea şcolii: ”Nu vom fi singuri ci, alături de noi va fi El, Hristos”

62147604

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Sibiu, profesorul Alexandru Dumbravă, îi îndeamnă pe părinţi şi elevi să păşească cu curaj către şcoli, cu încredere în puterea lui Dumnezeu.

 

”Nu vom fi singuri ci, alături de noi, va fi El, Hristos, cel care, pe cruce, a biruit moartea”, a declarat șeful IȘJ Sibiu.

Dumbravă îi asigură că nu sunt singuri, cadrele didactice făcând totul ca orele să se desfăşoare în siguranţă.

"La peste 1.700 de ani de la momentul în care semnul crucii i-a apărut împăratului Constantin ca semn al victoriei, ne pregătim şi noi să răzbim asupra îndoielilor care ne frământă, asupra senzaţiei de neputinţă pe care, în ultimul an, am exersat-o parcă mai mult decât oricând. Ne adunăm curajul, credinţa, iubirea de semeni, nădejdea că, asemeni altor momente de cumpănă, şi acest moment va fi depăşit cu bine. Nu vom fi singuri ci, alături de noi, va fi El, Hristos, cel care, pe cruce, a biruit moartea. Nu suntem singuri ci, în numele educaţiei, ne dăm mâna elevi, părinţi, dascăli, autorităţi, oameni care ne dorim tot ceea ce este mai bun pentru copiii noştri", a transmis inspectorul şcolar general pe site-ul IŞJ Sibiu.

Alexandru Dumbravă îi sfătuieşte pe elevi să deprindă tainele învăţăturii, dar să nu uite şi să se joace şi să îţi facă prieteni la şcoală. El atrage atenţia că există primejdii, însă acestea pot fi depăşite dacă elevii se adaptează vremurilor pe care le trăim.

 

”Adesea sunt și primejdii care ne pândesc”

 

"Dragi părinţi şi elevi, vă îndemn să păşiţi cu curaj şi încredere către şcoli. Primii, pentru a ne aduce comoara voastră cea mai de preţ pentru a v-o spori. Ceilalţi, pentru a învăţa nu doar tainele scrisului, cititului, socotitului sau o mulţime de lucruri interesante, ci şi pentru a vă face prieteni, pentru a socializa, pentru a descoperi că, adesea, chiar şi în cele mai ciudate timpuri, viaţa există în jurul nostru şi este plină de farmec şi frumuseţe. Desigur, adesea sunt şi primejdii care ne pândesc. Important este să învăţăm să le evităm, să respectăm regulile care ne ţin în viaţă, să ne respectăm pe noi şi pe cei din jur. Bucuraţi-vă de experienţa întoarcerii la şcoală, adaptaţi-vă la vremurile pe care le trăim, învăţaţi şi nu uitaţi să vă şi jucaţi. Vă suntem alături, cel mai adesea, nu doar pentru câteva zile sau ani de şcoală, ci pentru toată viaţa, suferind sau bucurându-ne de drumul vostru prin viaţă", a mai spus Alexandru Dumbravă.

Şeful IŞJ Sibiu afirmă că profesorii au făcut minuni în efortul lor de redeschidere a şcolilor.

"Dragi colegi, în ultimele zile, mai mult decât oricând, aţi dat dovada sufletelor voastre pline de iubire şi de generozitate. Mai mult decât oricând, aţi stat până la ceas târziu în noapte pentru a găsi o cale sigură celor ce vor veni la şcoală. Mai mult decât oricând, aţi uitat de familiile de acasă şi, în fiecare unitate de învăţământ, aţi muncit împreună ca nişte echipe adevărate, de care sunt mândru. V-aţi suflecat mânecile, v-aţi adunat curajul şi aţi făcut, de foarte multe ori, minuni", a arătat Alexandru Dumbravă.

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61985366
Doi deținuți, găsiți morți în aceeași celulă, la Penitenciarul Giurgiu

Doi deținuți au fost găsiți morți, luni dimineața, în aceeași celulă, la Penitenciarul Giurgiu. Ambii aveau probleme medicale și se aflau sub tratament.

62132475
Premierul Orban, mesaj pentru cadrele didactice: „Veți contribui la protejarea sănătății elevilor”

Premierul afirmă în mesajul transmis luni, cu ocazia începerii noului an şcolar, că elevii se întorc în clase pentru a-şi continua pregătirea cu o lecţie în plus pe care trebuie să o înveţe: grija faţă de propria sănătate şi faţă de cei din jur.

62147594
Prieteni de pahar, prinși băuți la volanul aceleiași mașini, în aceeași noapte, la Iași. Cum a fost posibil

Doi prieteni au fost prinși băuți la volan, în aceeași noapte și conducând aceeași mașină. După ce primul a fost tras pe dreapta de polițiști, celălalt s-a urcat la volan, iar echipajul l-a oprit, a doua oară.

Recomandări
Politia agerpres 14630748
Încă un incident grav într-o școală din România. Un elev a fost înjunghiat un coleg. Minorul agresor, reținut

Un elev de 15 ani ar fi rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător și ar fi agresat fizic un altul, în urma unui conflict izbucnit într-un liceu din Pitești. Polițiștii au deschis verificări, iar minorul se află în custodia acestora.

Nicusor dan
Concluzia lui Nicușor Dan despre cele peste cinci luni de criză guvernamentală. Ce le-a spus președintele României americanilor

Preşedintele Nicuşor Dan subliniază, într-un nou interviu acordat presei americane, că România poate fi un partener de încredere pentru SUA.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.