Șase mașini parcate, lovite un plin de un șofer de TIR care a pierdut controlul volanului

×
Publicitate

6 dintr-o lovitură! Atâtea maşini parcate a reuşit să lovească aseară un şofer de TIR, care n-a mai putut să stăpânească mastodontul pe o şosea din Bucureşti.

Autotrenul a intrat ca o ghiulea în autoturisme şi s-a oprit apoi într-un stâlp. Norocul a făcut, totuşi, să nu fie nimeni în zona în acele momente.

Accidentul s-a petrecut pe Calea Ferentari, din sectorul 5 al Capitalei. Şoferul TIR-ului, un bărbat de 40 de ani, transporta o încărcătură de câteva tone. Martorii povestesc că omul nu a mai putut controla mastodontul şi a lovit 6 autoturisme parcate şi un stâlp de electricitate.

"A venit de acolo, zice că şi-a rupt bara de direcţie, aşa zice el, da' nu se ştie. A atins şi una acolo şi astea toate le-a luat la rând - 5 maşini", povestește un martor.

Proprietarul unei mașini: - Rău de tot, plafonul tot.

Reporter: - Aţi vorbit cu el?

Proprietarul unei mașini: - Nu am vorbit cu nimeni. Deocamdată, să constate poliţia şi după aceea, om vedea.

Din fericire, în zonă nu se afla nimeni, aşa că nu este vorba şi despre răniţi. Pagubele sunt, însă, însemnate.

Impactul a fost atât de puternic, încât una dintre maşinile parcate a ajuns pe celălalt sens de mers, unde a doborât un stâlp şi a distrus gardul unei case.

"M-am pomenit cu maşina în curte, cu gardul fărâmat, bine că mi-am tras copiii, că am doi nepoţei mici", spune proprietara curții.

"Am zis măcar să luăm legătura cu proprietarul TIR-ului, ca să vedem dacă reparăm noi gardul sau repară dansul, dacă are asigurare", a continuat soțul acesteia.

Bărbatul a fost testat de poliţişti şi nu consumase alcool.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
61810960
Kovesi şi-a prezentat raportul de activitate la conducerea DNA. 37 de demnitari, condamnaţi definitiv
Un număr de 37 de demnitari au fost condamnaţi definitiv în dosare instrumentate de Direcţia Naţională Anticorupţie, în perioada în care la şefia structurii s-a aflat Laura Codruţa Kovesi.
61946043
Un șofer ghinionist s-a scufundat în cimentul proaspăt turnat. Cum a fost posibil. FOTO
Un șofer ghinionist din Caransebeș s-a scufundat în mixtura asfaltică proaspăt turnată pe o stradă din apropierea sediului Poliției Locale. Lucrările nu au fost semnalizate de muncitori, susțin localnicii. 
61971233
Accident feroviar grav între un tren și un TIR, în Băilești. FOTO
Traficul feroviar pe relaţia Craiova - Calafat a fost întrerupt luni seară, în urma coliziunii între trenul Regio 9137 şi un TIR, la intrarea în staţia feroviară Băileşti, informează Centrul Infotrafic.