Reconstituire emoționantă în Timișoara, pe o ploaie torențială: Unirea Banatului cu România

×
Publicitate

Pe o ploaie torenţială, autorităţile din Timişoara au sărbătorit ziua oraşului într-un mod inedit.

Au reconstituit momentul de la 3 august 1919, atunci când trupele româneşti au intrat în Timişoara, ducând la unirea de facto a Banatului cu România.

"Soldaţii" au purtat uniformele de atunci, iar pe scenă actorii au dat viaţă personalităţilor de acum 100 de ani

Unirea Banatului cu România a fost proclamată la 1 decembrie 1918, însă, din cauza prezenței trupelor sârbe și franceze în zonă, întregul proces s-a desfășurat mai greu. În 1919, la Conferință de Pace de la Paris, Banatul a fost împărțit: două treimi din suprafață au revenit României, iar o treime Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor.

În 3 august 1919, trupele noastre au intrat în Timișoara și România a preluat oficial administrarea Banatului.

Actorii au încercat să redea discursurile pe care le-au ținut Colonelul Virgil Economu, comandantul trupelor care au intrat în Timișoara, și autoritățile locale de la acea vreme: "Acum, frații noștri, urmășii acestor vulturi, ați venit în leagănul românilor, vărsând sânge pentru noi, care am gemut sub stăpânire străînă"

Toată manifestația a avut loc pe o ploaie torențială și puțini s-au încumetat să vină să trăiască această filă de istorie: "Având în vedere că plouă așa tare, m-am gândit de două ori dacă să vin, dar până la urmă mă bucur că am venit".

"Sunt foarte emoționat și totodată amărât, petru că stramsorii noștri de acum 100 de ani au înfruntat moartea cu gloanțele, iar tineretul din ziua de azi nu mai poate înfruntă câteva picături de ploaie să asiste la această manifestare"

Manifestațiile de ziua Timișoarei se vor încheia duminică cu un concert și un foc de artificii.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
Citește și...
62067230
Generaţia ”nouă” de producători agricoli a României. Cum s-au adaptat fermierii

România creşte în solarii imense şi, printre utilaje moderne, o generaţie "nouă şi îmbunătăţită" de producători agricoli. 

62067220
DIICOT: ”Au fost ridicate mai multe categorii de urme criminalistice, ce urmează a fi procesate”

Duminică dimineața, la casa lui Gheorghe Dincă au sosit din nou anchetatorii. Ei au făcut până la ora 15:00 noi percheziții pe proprietatea lui Dincă.

62067208
Momentul în care un camion lovește o mașină. Accidente în lanț: 19 răniți în 3 ore

A fost o zi de coşmar pe şoselele din judeţul Mureş, unde accidentele s-au ţinut lanţ în urma ploilor abundente. În numai trei ore, 19 persoane au fost rănite, dintre care doi minori, iar echipajele de salvare au intervenit la foc continuu.

Recomandări
Nicusor dan 11 septembrie inquam photos george calin
Nicușor Dan trage un semnal de alarmă după decizia Standard & Poor's: „Nu este un moment de relaxare”. Ce riscă România

Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat sâmbătă după ce agenția de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) a decis să mențină ratingul suveran al țării la nivel investițional.  

62520768
Ce negociază, de fapt, Rusia și SUA pe lângă discuțiile despre Ucraina. Cine ar profita de pe urma unui acord de miliarde

Discuțiile SUA cu Rusia privind încheierea războiului din Ucraina includ și un acord petrolier de miliarde de dolari, de pe urma căruia ar putea beneficia oameni de afaceri din Orientul Mijlociu, potrivit The New York Times, citat de Reuters.

Rubio guilfoyle afp
Reacția lui Marco Rubio despre ambasadoarea SUA în Grecia, după scandalul legat de România

Marco Rubio, şeful diplomaţiei americane, îi ia apărarea ambasadoarei SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, în plin scandal privind achiziţii de gaz.