Primele audieri în dosarul fostului preot Pomohaci, acuzat de racolare de minori

×
Publicitate

După scandal, cazul Pomohaci intră în penal. Marți a fost prima rundă de audieri în dosarul deschis de procurori in rem, pentru racolare de minori în scopuri sexuale.

Primul care a dat declaraţii este tânărul care susţine că a fost abuzat sexual de fostul preot Cristian Pomohaci pe când avea doar 13 ani.

Asistăm la primele audieri în dosarul preluat de Parchetul General. Nu există, deocamdată, niciun suspect, fiind vorba despre un dosar in rem.

Tânărul de 28 de ani nu a stat de vorbă cu jurnaliștii, dar a petrecut cinci ore în biroul anchetatorilor, după care a plecat de acolo.

Avocata lui a precizat că are calitatea de parte vătămată.

Cu siguranță vom asista și la alte audieri, în zilele sau săptămânile viitoare. Cu siguranță, va ajunge în fața anchetatorilor și tânărul de la care a pornit acest scandal. Vorbim despre un tânăr stabilit în Germania, care a făcut publice mai multe înregistrări.

Caterisit la sfârşitul lunii iulie, Pomohaci este în prezent doar cântăreţ de muzică populară. Lupta însă să-şi recâştige haina preoţească. A contesat decizia înalţilor prelaţi, iar joi va merge în faţă superiorilor de la Mitropolia Ardealului, cu 5 martori.

 

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Citește și...
61913224
Alertă pe Otopeni. Un pasager care se îmbarca într-un avion Wizz Air a murit înainte de decolare
Alertă medicală pe Otopeni înainte de decolarea unui avion al companiei Wizz Air în această dimineață.
61913203
Palada, plângere la CNA că n-a fost apărat. Moderatoarea: "Culmea tupeului! Un bătăuş ofensat că nu l-a protejat o femeie"
Sociologul Mirel Palada, care l-a bătut pe senatorul USR Mihai Goţiu în studioul B1 TV, a acuzat-o pe moderatoarea Nadia Ciurlin că „nu i-a luat apărarea“ în faţa comentariilor negative ale invitaţilor.
61913197
Pozele publicate de ISU după ce o mașină a căzut de la 10 metri si s-a rostogolit de mai multe ori
Doi copii și mama acestora au fost salvați duminică de pompierii din cadrul ISU Hunedoara. Salvatorii au publicat fotografii pentru a arata importanța scaunelor auto pentru copii și a centurilor de siguranță.