Președinta Ungariei îi răspunde ministrului Aurescu: „Protestul este exagerat şi nejustificat”

62352313
Profimedia

Protestul Ministerului de Externe din România în urma declaraţiilor făcute de preşedintele maghiar în timpul vizitei efectuate în Transilvania este exagerat şi nejustificat, însă nu este unul neobişnuit, a transmis MTI, citând publicaţia Mandiner.hu.

Publicaţia citată a contactat Preşedinţia Ungariei, care a răspuns că protestul Ministerului de Externe din România este excesiv şi nejustificat, însă nu este unul neobişnuit.

Potrivit reacţiei Preşedinţiei Ungariei, postarea în cauză – care a fost inspirată de Imnul Secuiesc intonat în cadrul pelerinajului de la Şumuleu Ciuc – poate fi regăsită în continuare pe pagina de social media a Preşedinţiei.

Sute de mii de oameni, inclusiv din Ungaria, Australia, Suedia şi SUA, au participat sâmbătă la tradiţionalul pelerinaj de Rusalii de la Şumuleu Ciuc, considerat cel mai mare din Europa Centrală şi de Est, Printre cei prezenţi s-a aflat şi preşedinta Ungariei Katalin Novák. Ministrul român al Sportului Eduard Novak a ajuns de la Bucureşti cu bicicleta, după mai mult de 9 ore de pedalat.

Președinta Ungariei a publicat pe Facebook aşa-zisul imn al Ţinutului Secuiesc

Ulterior participării, Novak Katalin (foto articol), preşedinta Ungariei, a publicat, pe pagina ei de Facebook, un material video cu aşa-zisul imn al Ţinutului Secuiesc. Postarea a fost însoţită de mesajul ”Nu lăsa să piară Ardealul, Doamne”.

Ministerul Afacerilor Externe a anunţat, luni, că a fost prompt contactat ambasadorul Ungariei la Bucureşti, Zákonyi Botond căruia i s-a transmis dezaprobarea fermă cu privire la mesajele publice neadecvate, precum cel care vizează o regiune istorică a României care ”nu corespund dezideratului promovării unei relaţii pragmatice, de bună vecinătate şi colaborare dintre cele două ţări”, potrivit News.ro.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62352308
Șarpe ascuns într-o canapea, scos de jandarmii din Tulcea și ulterior eliberat în natură

Jandarmii au scos un șarpe din canapeaua unei familii din Tulcea. Echipa de intervenție a constatat că șarpele nu era veninos, așa că l-au luat cu băgare de seamă și l-au eliberat în natură.

62261082
Lucian Heiuș, șeful ANAF, a demisionat din funcție: „Regret că nu pot duce până la capăt procesul de modernizare”

Şeful ANAF, Lucian Heiuş, și-a anunțat, luni, demisia din funcţie, la un an de la numire.

62352301
Trei bărbați au dispărut în mare, la Mamaia Nord. Cine a sunat la 112

Este alertă pe plaja din Mamaia Nord, după ce un apel la 112 a anunțat că trei bărbați au fost văzuți intrând în mare și nu ar mai fi reușit să iasă la mal.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.