Povestea româncei care a învățat triburile din Kenya să poarte mască și să se spele pe mâini

×
Publicitate

Îmbolnăvirile cu virusul Covid 19 au afectat întreaga planetă, însă la grea încercare au fost puse statele în care apa lipseşte aproape în totalitate.

Kenya, spre exemplu, este una din ţările în care prevenţia a presupus un efort imens din partea autorităţilor, dar mai ales a voluntarilor veniţi în special din Europa.

O ieşeancă a stat printre triburile africane din Kenya timp de 10 luni, ca misionar, iar experienţa din timpul pandemiei de coronavirus a fost cu totul diferită.

În ciuda epidemiei, oamenii de acolo şi-au păstrat entuziastmul şi veselia.

În nordul Kenyei, stat din Estul Africii, nu exista o sursă de apă permanentă. Singura sursă este subterană, aflată la peste 200 de metri adâncime, dar este apa sărată. Lucru care a îngreunat misiunea voluntarilor, aceea de a-i determina pe kenieni să aibă grijă de igienă personală.

Mihaela Condac, misionar în Kenya: "Noutatea peentru ei a fost că trebuie să se spele mai mult pe mâini, să aibă o igienă mai strictă şi să se dezinfecteze. Probabil că nu au făcut asta în viaţa lor, vă daţi seama că nu au avut vreo ocazie. Doar cei care au fost la spital poate ar fi ştiut ceva de dezinfectant, dar ceilalţi nu, deci nu erau foarte bucuroşi că trebuie să poarte masca"

Mihaela a scris proiecte prin care a cerut spirjin financiar de la diferse organizaţii din lume, pentru a putea construi rezervoare de apă, puncte de dezinfectare şi de distribuţie a măştilor. În anumite zone apa este un adevărat lux, pentru care oamenii trebuie să străbată pe jos, zilnic, km întregi pentru câţiva litri.

Mihaela Condac, misionar în Kenya: "De data asta a fost altfel. Mi-a atins inima într-un mod diferit. Şi mi-am dorit tare mult să mă întorc şi să fac mai mult."

Kenya are o populaţie de aproape 50 de milioane de locuitori şi a înregistrat, până acum, puţin peste 450 de decese din cauza infecţiei provocate de Covid 19.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali a dezvăluit ce cadou de nuntă i-a făcut nepoatei sale
Gigi Becali a dezvăluit ce cadou de nuntă i-a făcut nepoatei sale
Citește și...
62142702
Sfârșit dramatic pentru un pui de urs. A murit, după ce a fost izbit de o mașină pe o șosea

Sfârșit dramatic pentru un pui de urs de aproximativ șapte luni.

62142700
Un pieton, rănit grav, după ce a fost izbit de o mașină: „Am comis-o. Bine că nu l-am omorât”

Un bărbat în vârstă de 68 de ani din județul Dâmbovița a ajuns la spital, după ce a fost izbit cu oglinda de o mașină.

62142698
O femeie a murit într-o pădure din județul Dâmbovița. I-a căzut în cap un lemn dintr-o remorcă

Tragedie, luni seară, într-o pădure din județul Dâmbovița.

Recomandări
Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la la 5,2 lei pentru un euro nu pare a fi posibile, potrivit modelelor de predicție folosite de Institutul European pentru Studii Economice, spune Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, la emisiunea iBani.

62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

Luca niculescu inquam george calin 3
Luca Niculescu continuă negocierile pentru formarea Guvernului. Joi va prezenta lista miniștrilor și programul de guvernare

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, continuă luni întâlnirile cu partidele şi grupurile parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.