Polițistul clujean, rănit într-un accident de motocicletă, are nevoie urgentă de sânge

×
Publicitate

Poliţistul de 28 de ani din Cluj-Napoca, rănit grav, joi, într-un accident în timp ce se deplasa cu motocicleta, se zbate între viaţă şi moarte la Spitalul de Urgenţă.

Are mare nevoie de sânge, iar colegii lui au făcut un apel impresionant, pe reţelele sociale.

Tânărul în vârstă de 28 de ani, poliţist în Cluj-Napoca, a suferit un traumatism toracic sever şi în continuare respiră doar cu ajutorul aparatelor. El a fost accidentat, joi, pe un bulevard principal din oraş. Nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul motocicletei, iar apoi s-a lovit de un autoturism.

Acum are însă nevoie de mare ajutor. Colegii săi de breaslă au lansat un apel pe Facebook încă de joi şi i-au rugat pe toţi cei care pot să meargă să doneze sânge la Centrul de Transfuzii din Cluj pe numele Bogdan Mircea Ciceu.

Vineri, colegii lui s-au mobilizat şi au donat sânge pentru el.

Constantin Ilea, Şeful IPJ Cluj: " Aproape 40 de poliţişti şi mulţi prieteni ne-am mobilizat să îl ajutăm pe colegul nostru care lucrează la secţia 6 de Poliţie. Sperăm că va fi bine pentru că pe lângă noi şi alţi polițiști din ţară au donat sânge"

Bogdan lucrează în poliţie de şase ani şi este preţuit de toţi colegii lui. Mulţi au lacrimi în ochi atunci când vorbesc despre el.

Coleg:" Bogdan este un om minunat, la vârsta lui este un exemplu pentru toţi plin de viaţă şi sperăm că va reuşi să treacă peste hopul acesta.”

Coleg: "Ne pare foarte rău de accidentul tragic care a avut loc, noi ne-am mobilizat şi am venit aici de dimineaţă să donăm sânge pentru el şi speram să fie bine."

Foarte mulţi oameni au donat sânge pentru tânărul de 28 de ani, iar medicii spera să îşi revină.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
61959134
Călugăr amendat de polițiști, după ce ar fi agresat mai multe femei

Un călugăr de 30 de ani a ajuns pe mâna poliţiştilor din Suceava, după ce ar fi agresat verbal mai multe femei pe stradă şi uneia dintre ele ar fi încercat chiar să-i fure telefonul.

61959128
Un polițist arădean a salvat o femeie care voia să se sinucidă. VIDEO

Un poliţist din localitatea arădeană Galşa a intrat în casa unei femei care voia să provoace o explozie pentru a se sinucide, agentul simţind mirosul puternic de gaz din stradă.

61951040
Viorica Dăncilă, primită vineri de Papa Francisc la Palatul Apostolic din Vatican

Premierul Viorica Dăncilă începe, vineri, vizita oficială la Vatican, cu o întâlnire cu Papa Francisc. Ea va fi primită la Palatul Apostolic.

Recomandări
Comisia europeana gettyimages 2208546535
România riscă să primească mai puţini bani de la UE în următorii 7 ani, din cauza Irlandei. „Pentru România, miza e uriaşă"

România riscă să primească mai puţini bani europeni în următorii şapte ani, pentru România miza fiind una uriaşă. Acesta ar putea fi efectul noii propuneri pentru bugetul european 2028-2034, prezentată recent de Preşedinţia irlandeză a Consiliului UE.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.