O mașină a explodat pe podul dintre SUA și Canada. Câteva ore, autoritățile au verificat dacă a fost un atac terorist

×
Publicitate

Un grav incident de securitate a pus autoritățile americane în stare de alertă. O mașină a explodat pe podul care face legătura între Statele Unite și Canada, în apropiere de cascada Niagara.

La câteva ore de la incident, oficialii americani au venit cu lămuriri și au precizat că incidentul nu a fost unul de natură teroristă.

În imaginile surprinse de o cameră de supraveghere, se vede cum mașina circulă cu viteză, lovește un obstacol, apoi este proiectată în aer. O altă filmare, realizată dintr-un unghi diferit, surprinde momentul în care explodează lângă punctul de frontieră. Deflagrația s-a petrecut cu puțin înainte de ora prânzului, pe podul care leagă Statele Unite de Canada.

Martor: „Șoferul mergea spre Canada. Circula cu mare viteză. Avea peste 160 de kilometri pe oră. Mai avea o mașină în față, a trecut pe lângă ea, moment în care a lovit un gard, apoi a zburat câțiva metri și dintr-o dată am văzut o minge de foc și mult fum peste tot."

Cei doi ocupanți ai vehiculului au murit, iar un angajat al poliției de frontieră a fost rănit.

Accidentul a stârnit îngrijorări de ambele părți ale graniței. Toate punctele de trecere a frontierei din zona cascadei Niagara au fost închise, iar zborurile pe aeroportul Internațional Buffalo, de lângă Niagara, au fost oprite pentru o perioadă.

Președintele american, dar și premierul canadian, au fost informați imediat în legătură cu cele întâmplate.

Ulterior, autoritățile americane au venit cu lămuriri.

Kathy Hochul, guvernatoarea statului New York: „Nu există vreun semn că ar fi fost un atac terorist. Una dintre victimele identificate este un localnic, un new-yorkez."

Mașina s-a făcut scrum și nu a fost recuperate nici măcar plăcuțele de înmatriculare.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62404849
Cum au reușit trei indivizi să obțină mai multe case și terenuri în București și Ilfov. Prejudiciul, peste un milion de euro
Trei indivizi au fost reținuți de polițiști, miercuri seară, pentru că ar fi lăsat fără case mai mulți oameni care nu reușeau să-și plătească datoriile după ce se împrumutau de la ei.  
62404847
Incendiu violent la o fermă din Brăila. Aproximativ 200 de animale au ars după ce flăcările au cuprins două grajduri
A fost dezastru, miercuri spre joi noapte, într-o fermă de la marginea comunei Grădiștea, din județul Brăila.  
62221392
Live hacking la DefCamp 2023 București. Invitați de marcă din cybersecurity
DefCamp începe joi la București. Este cea mai importantă conferinţă anuală de hacking şi securitate cibernetică din Europa Centrală şi de Est.