O fetiță de trei ani și părinții ei, răniți într-un acident violent, în județul Buzău

×
Publicitate

O fetiță de trei ani și părinții ei au fost răniți aseară în județul Buzău, pe Drumul European 85, după ce mașina lor a fost izbită puternic de un alt autoturism.

Copila, în stare critică, a fost transferată de urgență în București. De ajutorul medicilor a avut nevoie și celălalt șofer implicat în accident.

Primele date arată că vinovată de cele întâmplate este mama micuței, care nu s-ar fi asigurat în momentul în care a virat la stânga.

Tânăra familie mai avea câteva zeci de metri până să ajungă acasă în momentul în care a avut loc accidentul. La volan se afla mama, în vârstă de 26 de ani. Soțul ei de 28 de ani era pe locul din dreapta, iar fetiță lor de trei ani era pusă pe bancheta din spate, în scaun special pentru copii.

În clipa în care femeia a virat la stânga pentru a intra pe un drum comunal, mașină a fost spulberată de un autoturism care circulă pe celălalt sens de mers.

Localnic: „Probabil vroia să între în cartier, acasă, nefiind rond aici, autoritățile nu fac nimic. Nu e rond acolo, nu e rond aici, cum vreți să intre acasă, uitați se întâmplă, tragediile care se întâmplă aici”.

Impactul a fost atât de violent, încât mașinile au fost aruncate pe marginea șoselei. Cei doi soți și celălalt șofer au rămas încarcerați și a fost nevoie de intervenția pompierilor. Copila, intubată și în comă de gradul 3, a fost dusă de urgență la spitalul din Buzău. De acolo a fost transferată la Spitalul Bagdasar Arseni din București.

Eduard Dumitriu, ISU Buzău: „S-a acționat pentru descarcerarea a trei dintre cele patru victime, copilul fiind preluat în primă fază, nefiind încarcerat, de către o ambulanță SAJ”.

Și tatăl micuței se află în grijă medicilor, tot în stare critică. Soția lui și celălalt șofer, care era singur în vehicul, au fost și ei răniți, dar sunt în afară oricărui pericol, spun doctorii.

Comisar șef Silviu Dinu, șeful Poliției Rutiere Buzău: „Din primele verificări rezultă că accidentul s-a produs din cauza neasigurarii efectuării virajului la stânga, cauză pe fondul căruia s-au lovit două autoturisme”.

Din cauza accidentului, traficul în zonă a fost blocat mai bine de două ore. Pe ambele sensuri de mers s-au format cozi care s-au întins pe câțiva kilometri.

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62107016
Câte zile din viaţă pierd bucureştenii în trafic. "Intervalul negru": miercuri, între 17 şi 18

În fiecare an, șoferii din București pierd 9 zile și 11 ore din viață în blocajele din trafic. Mai mult decât vecinii din Ungaria și Bulgaria și chiar mai mult decât egiptenii.

62097385
Cutremur cu magnitudinea 5,2 în Vrancea. Seismul a fost resimţit şi în Bucureşti

Un cutremur cu magnitudine 5,2 pe scara Richter a avut loc vineri dimineață și a fost resimțit și în Capitală.

62107074
Metoda prin care un bărbat a încercat să fure din contul unei rude din Cisnădie 1 milion de euro

Înşelătorie de proporții, inspirată parcă din filme. Protagonist este un bărbat din județul Sibiu, care a încercat să fure din contul unei rude nu mai puțin de un milion de euro. Și a fost la un pas de a reuși.

Recomandări
Luca niculescu agerpres 19713696
„Guvernul Niculescu”, amenințat cu prima moțiune de cenzură înaintea votului de învestitură. Mesaj ferm pentru viitorul Cabinet

După o ședință a conducerii partidului care nu a fost lipsită de reproșuri și nemulțumiri, liberalii au decis: votează Guvernul Luca Niculescu. 

F 16 romania profimedia 0800220074
Piloții români au doborât, în doar 3 minute, deasupra Mării Negre, noile drone „Geran” ale Rusiei. Miruță: Zburau cu 450 km/h

Militarii români au doborât, sâmbătă seară, două drone aflate deasupra apelor teritoriale ale României, a transmis MApN. Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a precizat, pentru Știrile PRO TV, că aparțineau Federației Ruse.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.