O femeie din Rusia a trăit timp de 80 de ani cu un ac înfipt în creier. Cum a fost posibil

62392195

Un ac de cusut de câțiva centimetri a fost descoperit în creierul unei femei în vârstă de 80 de ani din Rusia, conform autorităților locale.

Ministerul Sănătății din regiunea Sakhalin a scris într-o postare pe Telegram că radiologii i-au descoperit acul de trei centimetri în timpul unei scanări cu raze X, scrie Insider.

Ministerul Sănătății nu a precizat cu exactitate când au făcut medicii descoperirea, dar a menționat că procedura a avut loc în 2023.

Acul a fost găsit în lobul parietal stâng al femeii, căreia nu i s-a dezvăluit numele, potrivit ministerului.

Oficialii au declarat că acul se afla în creierul ei încă de la naștere, iar medicii cred că părinții ei au încercat să o ucidă când era bebeluș.

În vremuri de război, unii părinți disperați introduceau un ac într-un loc moale al capului nou-născutului, unde oasele craniului nu erau unite încă.

Acel loc, numit „fontanela”, se închidea apoi și ascundea acul, deși copilul murea, menționează specialiștii.

„Astfel de cazuri nu erau neobișnuite în timpul anilor de foamete”, a precizat ministerul.

Femeia, acum în vârstă de 80 de ani, s-a născut probabil în jurul anului 1943 și a supraviețuit tentativei de întrerupere de sarcină. Deși acul i-a rămas înfipt în creier, ea nu a suferit niciodată de dureri de cap.

Medicii au spus că nu vor să-l îndepărteze, temându-se că o intervenție chirurgicală i-ar putea înrăutăți starea de sănătate, confrom Ministerului Sănătății din Sakhalin.

Femeia este monitorizată de un medic, iar sănătatea ei nu este în pericol, au adăugat oficialii.

Sakhalin este o insulă cu aproximativ 500.000 de locuitori, situată în largul coastei sud-estice a Rusiei continentale.

Ea se află în Marea Okhotsk, la nord de Hokkaido, în Japonia.
 

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
62392178
Accident cu trei victime în Ialomița. Două camioane și un autoturism s-au ciocnit violent | FOTO
Un accident rutier grav s-a produs, vineri dimineață, în localitatea Ciocârlia, județul Ialomița. Trei persoane au fost rănite în urma impactului dintre două camioane și un autoturism.
62392170
Cultură de canabis de 4.000 de metri pătraţi, descoperită în Timiş. Plantele erau protejate cu camere video | FOTO
O cultură de canabis, care se întindea pe o suprafaţă de patru mii de metri pătraţi, a fost descoperită în zona rurală a judeţului Timiş, în apropierea unui râu. Opt persoane au fost reţinute în acest caz.
62392145
Un șofer a fost filmat în timp ce a trecut cu viteză pe roșu într-o intersecţie din Iași. Polițiștii s-au autosesizat
Un şofer terbilist este căutat de poliţişti după ce a fost filmat în timp ce a trecut cu viteză pe roșu într-o intersecţie aglomerată din centrul Iaşiului.