O ambulanță, implicată într-un accident grav în Prahova. Un pacient a murit

×
Publicitate

Un pacient a murit și alți patru au fost răniți într-un grav accident de circulăție produs marți dimineață în Florești, Prahova.

Victimele erau duse cu o ambulanță privată să facă dializă la spitalul județean de urgență Ploiești, dar într-o intersecție, autospeciala a fost izbită în plin de un autoturism.

Bărbatul decedat are 62 de ani, iar celelalte persoane rănite sunt femei cu vârste între 44 și 69 de ani și primesc acum îngrijiri medicale la spital. Șoferul autoturismului are dosar penal pentru ucidere din culpă.

Abia trecuse de ora 6 dimineață când o bubuitură puternică i-a scos pe oameni din case.

Localnică: „S-a auzit o bușitură și eu când am ieșit era deja, accidentul se întâmplase, erau căzuți în jos cu fața în jos din mașină. Șoferul căuta să le acorde primul ajutor am ajutat și eu de a scos un pacient unul l-a ridicat.”

Localnică: „A avut pacienți îi ducea la județean și a venit de la Nedelea mașina asta neagră și nu a oprit acolo la stop a intrat în ei.”

Potrivit poliției, șoferul autoturismului, un tânăr de 26 de ani, nu ar fi oprit la indicatorul stop.

Cms. Dragoș Ionescu, șef birou Poliție Rutieră Câmpina: „Nu a acordat prioritate de trecere vehiculelor care au acest drept a intrat în coliziune cu o autospecială Mediurg care ransporta pacienți și circula regulamentar.”

Plt. maj. Ovidiu Claudiu Grou, ISU Prahova: „Am găsit cinci persoane în interiorul autoturismului dintre care una era încarcerată pe locul din față dreapta, un bărbat în vârstă de 62 de ani, inconștient. Am acționat pentru descarcerarea bărbatului și extragerea celorlalte patru victime.”

Ambulanța era condusă de un bărbat de 52 de ani.

George Duță, ambulanța Prahova: „Din păcate pentru bărbatul de 62 de ani nu s-a mai putut face nimic, acesta a fost găsit în stop cu leziuni incompatibile cu supraviețuirea. S-au început manevre de resuscitare, dar din păcate fără rezultat. Celelalte patru victime sunt femei care prezenau multiple traumatisme craniene, toracice și abdominale ”.

Localnic: „Păi nu sunt șoferii atenți, merg cu viteză, că s-a mai întâmplat de mai multe ori accidente aicea în zona asta.”

Traficul în zonă a fost îngreunat până când echipajele de urgență au încheiat intervenția, iar criminaliștii au terminat cercetările la locul accidentului.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62113297
O proteină de origine extraterestră a fost descoperită într-un meteorit

Oamenii de știință susțin că au descoperit o proteină extraterestră într-un meteorit care s-a prăbușit în Algeria în urmă cu 30 de ani, relatează ScienceAlert.

62109544
Primul caz de coronavirus în Ucraina. Bărbatul a venit din Italia și a tranzitat România

Autorităţile din Ucraina au confirmat un prim caz de infectare cu coronavirus, a declarat marţi pentru Reuters Ihor Kuzin, directorul interimar al Centrului pentru sănătate publică din cadrul Ministerului ucrainean al Sănătăţii.

62085542
Reacția unor părinți când o mamă a refuzat să dea bani pentru cadoul învățătoarei. „Mergeți acolo!”

O mamă din Oradea a stârnit revolta mai multor părinți după ce a refuzat să dea bani pentru cadoul învățătoarei de la clasa pregătitoare a fiicei sale.

Recomandări
62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Grindeanu psd 061026
Sorin Grindeanu: „PSD susţine refacerea unei majorităţi stabile alături de PNL şi UDMR”

Sorin Grindeanu, preşedintele PSD, precizează, vineri, că PSD susţine refacerea unei majorităţi stabile alături de PNL şi UDMR şi este pregătit să îşi asume responsabilitatea guvernării.

Avion
Alertă pe aeroportul Otopeni. Un avion cu 228 de pasageri s-a întors din drum după câteva minute și a aterizat de urgență

Situație de urgență pe cel mai mare aeroport al țării, „Henri Coandă” din Otopeni. Un avion care a decolat cu destinația Londra ar fi lovit un stol de păsări, iar pilotul s-a întors și a solicitat să aterizeze de urgență. La bord erau 228 de pasageri.