O ambulanță ce transporta o pacientă în comă, răsturnată în Ploiești. Șoferul nu a văzut-o

×
Publicitate

O ambulanţă, ce transporta o pacientă aflată în comă către Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, a fost lovită şi răsturnată, miercuri, într-o intersecţie intens circulată din oraş.

Şoferul, medicul, asistenta şi bolnava au fost cu toţii răniţi în accident. Poliţiştii spun că vinovat ar fi un şofer de 64 de ani care nu a luat în seamă nici girofarul şi nici sirena maşinii de salvare şi a izbit în plin autospeciala.

Pacienta, cu accident vascular cerebral, a fost preluată de ambulanţă în comă şi trebuia dusă urgent la spital.

Martor: „Am auzit o salvare care..mergeau girofarurile, am văzut şi lumină. Se auzeau şi sirenele şi la un moment dat am văzut salvarea răsturnată.”

Martor: „Norocul şoferului a fost că a avut centura şi nu i s-a întâmplat nimic. Mai rău au fost doctorul şi cu asistenta. Nu se poate să nu auzi, să nu vezi. Nu e noapte. Nu a dat prioritate.”

Şoferul care a lovit în plin ambulanța, un bărbat de 64 de ani, a scăpat teafăr din accident.

Șofer
: „Am auzit sirene, dar am avut impresia că vine de acolo.”

Reporter
: „Ne puteţi spune ce s-a întâmplat, nu i-aţi văzut?”

Șofer: „Lăsaţi-mă deocamdată.”

Adrian Turcaş, Biroul Poliţiei Rutiere
: „Nu a acordat prioritate de trecere unei ambulanţe ce avea semnalele acustice şi luminoase, motiv pentru care a intrat în coliziune.”

Medicul ambulanței are lovituri la cap şi un traumatism la coloana vertebrală, iar asistentul s-a ales cu trei coaste rupte.

Gheorghe Bădescu, medic ambulanță Prahova
: „Pacienta, care era în comă, după cum am menţionat, a fost preluată de un alt echipaj şi adusă la Spitalul Judeţean pentru investigaţii medicale. De asemenea, echipajul nostru a ajuns la spital, unde li se acordă asistenţă medicală şi sunt investigaţi.”

Şoferul vinovat a fost condus şi el la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei. Este cercetat acum pentru vătămare corporală din culpă.

Accidentul a paralizat traficul în zonă. Zeci de minute tramvaiele au fost blocate, iar coloanele de maşini s-au întins pe kilometri.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62051658
Un proxenet din Galați, obligat să-i plătească daune de 80.000 de € unei prostituate

Curtea de Apel din Galaţi a obligat un individ, în vârstă de 35 de ani să îi plătească unei fete pe care a forţat-o să se prostitueze în Germania 80.000 de euro, bani pe care i-ar fi câştigat de pe urma ei.

62078167
Filmul jafului din mașina Poștei Române. Ce s-a aflat în urma perchezițiilor

Poliţiştii din Olt au prins patru indivizi bănuiţi că au furat dintr-o maşină a Poștei Române 200 de mii de lei, acum zece zile.

62078182
Dezastrul provocat de urși într-o stațiune din Covasna. Localnicii sunt îngroziți

Administratorii unui hotel din staţiunea Balvanyos, judeţul Covasna, sunt exasperaţi de vizitele tot mai dese pe care urşii le fac în complexul lor.

Recomandări
Luca niculescu agerpres 19713696
„Guvernul Niculescu”, amenințat cu prima moțiune de cenzură înaintea votului de învestitură. Mesaj ferm pentru viitorul Cabinet

După o ședință a conducerii partidului care nu a fost lipsită de reproșuri și nemulțumiri, liberalii au decis: votează Guvernul Luca Niculescu. 

F 16 romania profimedia 0800220074
Piloții români au doborât, în doar 3 minute, deasupra Mării Negre, noile drone „Geran” ale Rusiei. Miruță: Zburau cu 450 km/h

Militarii români au doborât, sâmbătă seară, două drone aflate deasupra apelor teritoriale ale României, a transmis MApN. Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a precizat, pentru Știrile PRO TV, că aparțineau Federației Ruse.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.