O ambulanță aflată în misiune a ajuns în șant, în urma unei șicanări în trafic

×
Publicitate

O ambulanță aflată în misiune a ajuns pe câmp după ce, susține echipajul, șoferul unui camion nu ar fi permis autospecialei să intre într-o depășire.

Scenele s-au derulat pe o șosea din Dâmbovița, iar salvarea avea semnalele acustice și luminoase în funcțiune, după cum spun membrii echipajului.

Conducătorul auto acuzat are însă o altă variantă.

Accidentul s-a petrecut la ieşirea din localitatea Viișoara. Echipajul aflat în misiune se grăbea să ajungă la spitalul din Gaești, unde o pacientă, cu insuficiență respiratorie, avea nevoie de ajutor. Pe drum, însă, şoferul unui camion i-ar fi şicanat pe cei din ambulanţă.

"Brusc am tras, altfel intram direct în spatele lui. Am lovit cu oglinda şanţul adânc. Mi-a deteriorat maşina. Uite aşa a mers, când stânga, când dreapta. Când vezi maşina în misiune să faci asemenea gesturi, incalificabil!", susține ambulanțierul.

"Dacă nu eram legate în centură, zburam prin parbriz. Dacă el a vrut să se bage pe stânga, el făcea dreapta şi tot aşa", spune Georgeta Cojocarul, asistent medical.

Cel vizat de acuzaţii, un bărbat în vârstă de 48 de ani, susţine că este nevinovat.

"Eu, cu semnalul dat drumul, eu n-am mişcat maşina, am stat pe loc. El, venindu-i maşina din faţă, n-a putut să mă mai depăşească. A venit tare, nu a avut vizibilitate. Nu a avut altă variantă decât să intre în şanţ", susține șoferul camionului.

După ce au ajuns cu autospeciala pe câmp, membrii echipajului au reuşit să iasă din maşină şi au anunţat autorităţile.

O altă ambulanță a sosit la faţa locului şi a preluat echipajul ce se afla în misiune. Medicii au ajuns ulterior la spitalul din Găeşti, unde i-au acordat îngrijiri femeii ce se afla în insuficienţă respiratorie, apoi au transportat-o la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte.

Între timp, ambulanța avariată a fost tractată şi transportată cu o platformă la un service auto. Poliţiştii au început cercetările în acest caz.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
Citește și...
61956764
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs atentatul din Kandahar, în care opt militari români au fost răniți

O veste dureroasă venită din Afganistan a tulburat bucuria acestor zile de vacanță. 8 militari români au fost răniți într-un atac cu mașină capcană, în timp ce se aflau într-o misiune.

61956752
Soluția găsită de CFR pentru un pod care stă să se prăbușească: ”Sunteți inconștienți!”

Filiala sectorului 1 din USR trage un semnal de alarmă în privința Podului Constanța din București, care este atat de degradat incât bucăți de beton cad din stâlpii de susținere.

61956746
Urșii, un pericol pentru turiștii veniți cu cortul la munte

Rangerii şi jandarmii din Parcul Natural Apuseni îi avertizează pe turiştii sosiţi în vacanţă să fie foarte atenţi atunci când campează în regiuni izolate. 

Recomandări
Elevi in uniforma, la școală
Elevii protestează luni, îmbrăcaţi în negru, faţă de introducerea uniformelor. „Inechitatea nu dispare sub o vestă”

Elevii protestează luni faţă de introducerea uniformelor şcolare şi sunt îndemnaţi să vină la şcoală îmbrăcaţi în negru, la recomandarea Consiliului Naţional al Elevilor (CNE).

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Aleksandar vucic
Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, și-a anunțat demisia. Țara se pregătește acum pentru două rânduri de alegeri

Preşedintele populist al Serbiei, Aleksandar Vučić, şi-a anunţat duminică demisia, punând capăt celui de-al doilea său mandat de cinci ani şi deschizând calea către alegerile prezidenţiale anticipate, relatează Reuters şi Euractiv.