Nou regulament pentru reabilitarea faţadelor clădirilor din Capitală. Amenzi de până la 8.000 de lei

61954037
Pro TV

Proprietarii de clădiri din Bucureşti ar putea primi amenzi între 5.000 şi 8.000 de lei dacă nu reabilitează faţadele imobilelor pe care le deţin, potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General.

Proiectul prevede adoptarea unui regulament pentru propritarii de clădiri din Bucureşti, care au faţadele degradate şi pun, în acest fel, în pericol cetăţenii şi afectează calitatea mediului înconjurător, relatează news.ro.

Proiectul de hotărâre privind regulamentul va intra în dezbaterea consilierilor generali în şedinţa de săptămâna viitoare.

Regulamentul este valabil pentru toate clădirile din Bucureşti şi este adresat tuturor proprietarilor de clădiri, persoane fizice şi juridice, dar şi autorităţi ale administraţiei publice şi instituţii publice care deţin clădiri din Bucureşti care, prin nivelul de degradare, pun în pericol oamenii sau afectează calitatea mediului sau spaţiilor publice. Potrivit regulamentului, proprietarii de clădiri sunt obligaţi să ia măsuri şi să reabiliteze faţadele clădirilor pe care le deţin din fonduri proprii şi să organizeze recepţia la terminarea lucrărilor. În cazul în care aceştia nu iau din proprie iniţiativă măsuri în privinţa reabilitării faţadelor clădirilor pe care le deţin, vor fi notificaţi de primarul Capitalei şi vor avea termen un an de la notificare pentru lucrări.

sancțiuni clădiri vechi

În cazul clădirilor monument istoric, va fi sesizat şi Ministerul Culturii, pentru a monitoriza modul de realizare a lucrărilor, iar proprietarii clădirilor vor trebui să ţină cont, în cadrul proiectelor tehnice, de cerinţele specialiştilor din minister. Pentru aceste imobile, faţadele vor fi readuse la culoarea iniţială, iar toate branşamentele pentru electricitate, antenele TV, aparatele de aer condiţionat – nu trebuie să fie în locuri vizibile. De asemenea, tâmplăriile vor fi refăcute în culoarea şi forma originară, învelitorile acoperişurilor se vor reface din aceleaşi materiale cu cele originare.

Aproape aceleaşi reguli sunt valabile şi pentru clădirile care nu sunt în zonele protejate: culorile faţadelor vor fi deschise şi neutre (alb, galben, gri, bej), stabilite prin autorizaţia de construcţie sau avizul tehnic prealabil al arhitectului şef, culorile puternice putând fi folosite ca excepţie şi complementar pe suprafeţe reduse.

Excepţie de la acest regulament fac clădirile încadrate în clasa I de risc seismic, pentru care proprietarii trebuie să desfăşoare lucrări de reabilitare pentru a reduce riscul seismic, şi clădirile reabilitate termic sau aflate în curs de reabilitare termică.

Conform regulamentului, toate cheltuielile cu lucrările de reabilitare vor fi suportate de proprietarii clădirilor, însă în cazul în care nu pot asigura aceste sume, vor putea primi ajutor de la primărie, dar doar dacă fac dovada că realizează venituri medii lunare pe membru de familie sub câştigul salarial mediu lunar pe economie. În cazul monumentelor istorice, finanţarea lucrărilor se face 50 la sută de la bugetul local şi 50 la sută de la proprietari/asociaţia de proprietari.

Regulamentul prevede şi o serie de sancţiuni pentru cei care nu îşi îndeplinesc obligaţiile. Astfel, proprietarii de clădiri notificaţi de primărie că trebuie să reabiliteze faţadele imobilelor pe care le deţin, care nu au făcut acest lucru vor primi o amendă cuprinsă între 5.000 şi 8.000 de lei. De asemenea, dacă proprietarii imobilelor nu au organizat recepţia la terminarea lucrărilor vor primi amendă între 2.000 şi 5.000 de lei.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
61974817
Copilul de 14 ani căutat în Jiu a fost găsit mort. Fratele lui de 9 ani s-a înecat în acelaşi loc

Scafandrii au găsit, duminică după-amiază, corpul neînsufleţit al băiatului de 14 ani dat dispărut sâmbătă seara, după ce a mers la scăldat în Jiu împreună cu fratele său de 9 ani, care, de asemenea, s-a înecat.

61974816
Aterizare de urgenţă pe Otopeni. S-a intervenit imediat pentru un pasager de 23 de ani. VIDEO

O aeronavă Boeing 777 a companiei Jet Airways, care zbura pe ruta Mumbai-Londra, a aterizat de urgenţă, duminică, în jurul orei 14.00, pe aeroportul Henri Coandă de la Otopeni.

61858792
Judecătorii îi cer Avocatului Poporului să reclame la CCR legea privind organizarea judiciară

Asociația Forumul Judecătorilor din România i-a solicitat duminică Avocatului Poporului Victor Ciorbea, ”sesizarea imediată” a Curții Constituționale în ceea ce privește modificările aduse legii 304/2004 privind organizarea judiciară.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.