Noi detalii despre accidentul mortal din Tulcea. Gestul făcut de pasagerul din dreapta

×
Publicitate

Individul băut care a provocat un cumplit accident în Tulcea, transmis în direct pe Facebook, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

După ce a spulberat un gard și a intrat într-o curte, unde erau patru persoane, șoferul a fugit de la fața locului. Dar polițiștii l-au găsit în scurt timp.

Un băiețel de trei ani, mama lui - însărcinată în șapte luni, și o bătrână au murit. O gravidă de 33 de ani a fost rănită.

Maşina în care se aflau trei bărbaţi a intrat în curtea unei gospodarii din comună Văcăreni. Din imagini se vede că autoturismul circula cu viteză mare, iar la un moment dat, şoferul se sperie pentru că îşi dă seama că nu-l mai poate controla.

În acelaşi timp, pasagerul din dreapta îi pune mâna pe volan, încercând probabil să evite impactul. Din păcate nu se întâmplă asta, iar copilaşul de 3 ani şi femeia de 79 mor pe loc.

Mama băieţelului avea 26 de ani şi era însărcinată în 7 luni. Femeia s-a prăpădit în drum spre spitalul din Galaţi. Nici pruncul nu a putut fi salvat. Drama familiei este greu de descris în cuvinte.

Maria Abdulah, mama victimei: "În şapte luni era gravidă fata. Trei oameni, trei suflete."

Veronica Tăranu, soacra fetelor: "A trecut direct prin poartă, prin solar, a zburat în sus prin casă şi au rămas moarte. O vecină, nurorile şi băieţelul."

Dinamica accidentului dă fiori. Maşina scapată de sub control loveşte gardul unei case, traversează apoi un drum comunal şi spulbera gardul unei alte curţi.

Victimele, 4 la număr, era la masă. După ce au fost zdrobite, vehiculul a ricoşat cel mai probabil pe o denivelare şi a fost proiectat pe acoperiş.

De acolo maşina s-a răsturnat pe cealaltă parte a curţii şi a luat foc. Uluitor este ca şoferul şi pasagerii au scăpat cu viaţa.

Ba mai mult, doi dintre ei au fugit. Cel aflat la volan se ascundea în comună Luncaviţa din judeţul Tulcea când l-au găsit poliţiştii.

Martor: "De acolo a venit şi a ajuns aici. A trecut prin casă."

Martor: "A căzut peste copac şi a venit cu spatele. În curte a alunecat de pe tablă."

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62069124
Un tânăr a vrut să meargă la cumpărături, dar a ajuns la spital. Ce s-a întâmplat pe drum

O șoferiță și un șofer, ambii de 26 de ani, au ajuns luni la spital, după ce mașinile pe care le conduceau s-au izbit violent pe un drum județean din Dâmbovița.

62069123
Mii de timișoreni, fără curent 30 de ore. Oamenilor li s-a stricat mâncarea din frigider

S-a încins atmosfera luni seară într-un cartier din Timișoara, unde mii de oameni au rămas fără curent electric aproape 30 de ore.

62069121
Incendiu devastator în Mamaia. Un popular club de pe litoral a căzut pradă flăcărilor

A fost pârjol luni-noapte în stațiunea Mamaia, unde unul dintre cele mai cunoscute cluburi de pe litoral a căzut pradă flăcărilor.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.