Mesaj dur al șefului Spitalului Timișoara, pentru cei care nu cred în Covid-19: ”Îi așteptăm, avem și lumânări”

62136659

Șeful Spitalului de Boli Infecțioase ”Victor Babeș” din Timișoara, Cristian Oancea, are un mesaj dur pentru cei care nu cred în Covid-19: ”Îi așteptăm în spitale, unde avem și lumânări”. Acesta crede că ”va fi din rău în mai rău”.

 

Șeful Spitalului de Boli Infecțioase ”Victor Babeș” din Timișoara, Cristian Oancea, are un mesaj dur pentru cei care nu cred în Covid-19: ”Îi așteptăm în spitale, unde avem și lumânări”. Acesta crede că ”va fi din rău în mai rău”.

La Spitalul ”Victor Babeș” din Timișoara, cel mai performant din țară în lupta cu coronavirusul, mai sunt libere doar câteva paturi pentru a primi bolnavii infectati cu SARS Cov 2, în timp ce și Spitalul CFR, unitate suport, începe să primească tot mai mulți pacienți cu forme ușoare ale bolii.

 

”Nu te poți lupta cu prostia”

 

Asta în condițiile în care 70% dintre cei care au ajuns în ultima vreme în spital sunt cei care cred în teoria conspirației, scrie Opinia Timișoarei.

Medicii spun că tot efortul depus până acum este anulat de iresponsabilitatea oamenilor și se așteaptă ca situația să devină critică.

„Va fi din rău în mai rău. Cam 70% sunt adepții teoriei conspirației. Nu avem cu cine să luptăm. Suntem dezarmați. Toată munca noastră s-a dus pe apa Sâmbetei. Pacienții au refuzat tratamentul susținând că nu vor să facem experimente pe ei. Nu mai avem arme. Nu te poți lupta cu prostia, cu ignoranța și cu conspirația, cu indolența, cu nesimțirea, cu iresponsabilitatea. Nu ai ce să-i mai faci. Îi așteptăm în spitale, unde avem și lumânări. Ei cred că se fac bine de la natură. Avem pacienți relativ tineri, între 50 și 70 de ani”, a declarat medicul Cristian Oancea, directorul Spitalului ”Victor Babeș” din Timișoara.

 

A refuzat tratamentul și acum e la Terapie Intensivă

 

„La noi, Terapia Intensivă este plină, sunt 4 locuri și toate sunt ocupate, sunt pacienți care cred mai mult în teoria conspirației decât în tratamentul medicamentos. Avem în Terapie un pacient care a refuzat tratamentul cu Remdesivir, ne-a spus că nu vrea să facem experimente pe el. Din păcate, acum este la Terapie Intensivă și nu putem decât să îi dăm tratament suportiv”, a mai spus doctoral Oancea.

 

La ultima raportare a Grupului de Comunicare Strategică, în județul Timiș au fost anunțate 7 noi îmbolnăviri, iar la nivel național erau înregistrare peste 400 de noi cazuri.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62135009
Avertismentul medicului Musta, după ce mai mulți pacienți cu forme grave de Covid-19 au refuzat tratamentul

La Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara mai sunt câteva locuri libere pentru pacienţii cu COVID-19, iar Terapia Intensivă este ocupată în totalitate.

62136457
14 angajaţi ai DSP Buzău, confirmaţi cu coronavirus. Printre ei, și directorul executiv

Direcţia de Sănătate Publică Buzău anunţă că are, în total, 14 cazuri de COVID-19 în rândul angajaţilor, după ce luni au sosit ultimele rezultate ale testelor prelevate de la persoane care aveau simptome ori au intrat în contact cu persoane confirmate.

62136654
Fratele ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, va prelua șefia ISU Vaslui. Cum s-a ajuns aici

Colonelul Niculae Tătaru, care este fratele ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, va prelua, începând de marţi, comanda Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) ”Podul Înalt” al judeţului Vaslui.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.