Marcel Ciolacu, despre rachetele căzute în Polonia. „Este foarte grav. Nu am mai multe informații”

62278271
Agerpres

Marcel Ciolacu consideră „foarte grav” incidentul despre rachetele care au căzut în Polonia și se așteaptă la decizii rapide din partea NATO. „Până în acest moment nu am mai multe informaţii” a mai spus președintele Camerei Deputaților.

„Până în acest moment nu am mai multe informaţii. Este foarte grav, este atacat un stat membru NATO. Aici o să presupun că lucrurile se vor desfăşura cu rapiditate şi vor fi anumite decizii în această noapte. (...) Presupun că sunt îndreptăţiţi (polonezii - n.r.) să facă acest lucru (să ceară activarea articolul 5 din Tratatul NATO - n.r.). Este o agresiune asupra unui stat membru NATO.(...) Cred că în acest moment se desfăşoară o anchetă. Haideţi să aşteptăm toate detaliile", a declarat Marcel Ciolacu, la România TV, potrivit Agerpres.

Întrebat dacă în urma acestui incident, în România ar trebui să se întrunească CSAT, Ciolacu a precizat că preşedintele Camerei Deputaţilor nu face parte din CSAT.

„Preşedintele Camerei Deputaţilor nu face parte din CSAT. Presupun că voi primi informaţii suplimentare pe acest subiect. Până în acest moment nu am primit niciun fel de informaţii. Presupun că voi primi informaţiile suplimentare de la domnul prim-ministru", a adăugat Ciolacu.

Doi oameni au murit după ce două rachete au lovit marţi satul Przewodow din Polonia, în apropierea frontierei cu Ucraina, în timpul atacurilor ruseşti asupra oraşelor şi infrastructurii ucrainene, semnalează presa locală preluată de Reuters.

Pompierii de la faţa locului nu au putut da detalii, folosind doar termenul "explozie".

Informaţia că a fost vorba de rachete fusese difuzată de postul privat Radio ZET.

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a cerut întrunirea de urgenţă a comitetului guvernamental pentru securitatea şi apărarea naţională, a anunţat pe Twitter un purtător de cuvânt al cabinetului de la Varşovia.

Un înalt oficial din domeniul informaţiilor din SUA a declarat pentru Associated Press că rachetele erau ruseşti.

Însă, departamentul american al apărării a comunicat că deocamdată nu poate confirma ştirile despre incident. „Adunăm în continuare informaţii", a declarat generalul de brigadă Patrick Ryder, purtător de cuvânt al Pentagonului.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
62293551
Euro a scăzut marţi, imediat după exploziile din Polonia. Două rachete rusești ar fi lovit un sat, la granița cu Ucraina
Euro a scăzut marţi cu până la 0,44%, după ce informația că două rachete rusești ar fi lovit Polonia a devenit publică. Ulterior, a recuperat pierderea.
62300016
Adrian „Beleaua” Corduneanu a fost arestat preventiv la cererea DIICOT. Soția interlopului se află sub control judiciar
Interlopul ieşean Adrian Corduneanu a fost arestat preventiv, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, marţi, cererea procurorilor DIICOT.  
62303476
România ar putea avea un canal uriaș de irigații. Valoarea proiectului este de 3,5 miliarde de euro
Un canal uriaș de irigații, în valoare de 3,5 miliarde de euro, care ar asigura necesarul complet de apă în sudul țării, ar putea fi construit în anii următori.