USR a anunțat protest în ziua moțiunii: ”Ia-ţi zi liberă pentru România!”

61960299
Pro TV

USR organizează un protest miercuri, în Parcul Izvor, când se votează în Parlament moţiunea de cenzură împotriva Guvernului PSD-ALDE, a anunţat sâmbătă deputatul USR Cristian Ghinea, vicepreşedintele partidului.

"Biroul Naţional al USR, întrunit în şedinţă de urgenţă sâmbătă, ca urmare a faptului că Partidul Social Democrat a ales să facă scut în jurul unui infractor, a decis să chemăm toţi cetăţenii români la un protest paşnic miercuri, 27 iunie, în Parcul Izvor din faţa Parlamentului, începând cu ora 12,00. Acţiunea se va numi 'Ia-ţi zi liberă pentru România!'. Facem un apel la toate partidele politice, la cetăţeni, la simpatizanţii USR şi ai altor partide politice, la societatea civilă, la sindicate, să se alăture acestui protest", a precizat acesta, într-o conferinţă de presă, relatează Agerpres.

El a adăugat că USR este în dialog pe această temă cu liberalii, cu toate partidele din Parlament, dar şi cu Platforma România 100.

"Avem şi intenţia de a organiza acolo o agoră a schimbării, astfel încât să putem să avem un dialog permanent cu cetăţenii, să discutăm despre cum construim un viitor după Liviu Dragnea. În fiecare zi şi la fiecare intervenţie a unui USR-ist vom cere demisia lui Liviu Dragnea. Vom continua să protestăm cum am făcut-o şi până acum, suntem deja convinşi că noi în Parlament şi cetăţenii în Parcul Izvor vom constitui masa critică pentru schimbare", a susţinut liderul USR.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
61968614
Reportaj Euronews: Satul din România în care nu există hoți
Un sat din județul Mehedinți este pe cale să ajungă cunoscut în toată Europa ca fiind localitatea în care nu s-a furat vreodată nimic. Povestea aproape ireală a satului Eibenthal este spusă într-un reportaj Euronews.
61968610
Tone de gunoaie adunate de polițiști, de pe malul Dunării
Poliţiştii din Giurgiu au adunat, sâmbătă, tone de deşeuri de pe malul Dunării, pe care le-au predat apoi unei firme de ecologizare.
61958382
Moise Guran: ”Doar noi”
Gata. Nu mai există nici îndoieli, nici alternative. Declarația făcută vineri seara de Liviu Dragnea este una fără echivoc.