Sentință după ce o elevă a fost accidentată grav în sala de clasă de un dulap care a căzut peste ea. Cine este de vină

×
Publicitate

Doi profesori și directorul școlii gimnaziale Deagurile, din Argeș, împreună cu unitatea de învățământ și Inspectoratul Școlar, trebuie să plătească daune morale de 15.000 de euro unei eleve care a fost accidentată în clasă.  

Este decizia Curții de Apel Pitești, la șase ani după ce fata a fost lovită de un dulap care a căzut peste ea.

Părinții copilei sunt cei care au luptat în instanță pentru despăgubiri, pentru că ancheta penală nu a găsit vinovați în acest caz.

Întâmplarea s-a petrecut la sfârșitul lunii octombrie 2016. Fata, pe atunci elevă în clasa a patra, a suferit o dublă fractură la picior după ce dulapul din sala de clasă s-a prăbușit peste ea, în timpul unei recreații.

O colegă de-a ei a fost rănită mai ușor. Corpul de mobilier nu era asigurat pentru că învățătorul nu a vrut să dea găuri în pereți, relata la vremea respectivă tatăl copilei.

Cei doi profesori de serviciu nu erau printre elevii pe care ar fi trebuit să-i supravegheze. Amândoi trebuie să plătească daune, alături de directorul școlii. În solidar cu ei sunt responsabile și școala și Inspectoratul Școlar Argeș. Sentința este definitivă.

Articol recomandat de sport.ro
Reacția lui Neymar după ce a fost acuzat că și-a înșelat partenera cu fosta lui Vinicius
Reacția lui Neymar după ce a fost acuzat că și-a înșelat partenera cu fosta lui Vinicius
Citește și...
62278980
Incendiul de pădure din insula Thassos ar fi fost pus intenționat de un pensionar, anunță presa din Grecia
Incendiul de pădure din insula Thassos din Grecia ar fi fost pus intenționat. Vestea șocantă a fost dată de presa elenă, care scrie că un barbat a fost arestat de polițiștii din Kavala după ce asupra lui au fost găsite mai multe articole pirotehnice.
62248431
Flota rusă din Marea Neagră sprijină în continuare ofensiva terestră din Ucraina. Ce fel de arme folosește
Flota rusă din Marea Neagră continuă să utilizeze rachete de croazieră cu rază lungă de acţiune pentru a sprijini ofensiva terestră din Ucraina, a declarat, marţi, Ministerul Apărării britanic.
62278925
Primul parc din România dedicat pasionaților de mountain bike a fost amenajat în Poiana Brașov
Poiana Brașov a devenit raiul celor pasionați de munte și de mersul cu bicicletă.