Două persoane au murit şi alte două au fost rănite grav, într-un accident între Arad și Timișoara

×
Publicitate

Accident teribil vineri dimineaţă pe o şosea din judeţul Arad. Doi oameni au murit şi alţi doi au fost grav răniţi, la ieşirea spre Timişoara, într-un carambol cu trei maşini.

În impact, autoturismul victimelor a fost azvârlit într-un stâlp, într-o pădurice de la marginea drumului. La faţa locului au fost trimise două ambulanţe şi un echipaj SMURD, care i-au scos cu greu pe cei blocaţi în maşină distrusă.

Cele trei maşini circulau una în spatele celeilalte. La un moment dat, o dubă a încercat să depăşească maşina în care se aflau victimele, fără să observe că autoturismul din spate era deja angajat în depăşire. Şoferul dubei s-a speriat, a încercat să reintre pe banda de mers şi a lovit primul autoturism, pe care l-a aruncat într-un stâlp de pe marginea drumului. Cei care se aflau în trafic au sărit imediat să acorde primul ajutor.

Pentru două dintre victime nu s-a mai putut face nimic. Vorbim despre şofer, un bărbat de 34 de ani şi pasagerul din dreapta de 31 de ani.

Victimele munceau la aceeaşi firmă de transport şi mergeau spre sediu să-şi ia camioanele, ca să plece în cursă. Poliţiştii urmează să stabilească cu exactitate cine este vinovat de producerea tragediei.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
David Popovici, alături de Cristi Chivu, la Milano! Cum l-a numit antrenorul pe marele campion din natație
David Popovici, alături de Cristi Chivu, la Milano! Cum l-a numit antrenorul pe marele campion din natație
Citește și...
61916636
Bărbat reţinut în Capitală după ce a bătut un taximetrist şi i-a furat maşina
Un bărbat a fost reţinut de Poliţia Capitalei, după ce a agresat un taximetrist şi i-a furat maşina.
61906251
Pedeapsă ridicolă pentru doi tineri care au ucis cu cruzime un câine fără stăpân
Doi bărbaţi au fost condamnaţi de Judecătoria Constanţa la câte opt luni de închisoare cu suspendare pentru cruzime faţă de animale.
61916545
Mihail Neamţu, hărţuit sexual de un preot anglican: ”Mi-a sărutat lobul urechii, am simţit că o să vărs”
Fostul lider al partidului Noua Republică Mihail Neamţu a dezvăluit că a fost hărţuit sexual de un preot anglican, pe vremea când era student la Kings College London.