Doi şoferi, ambii cu alcoolemie de peste 0,7 la mie, implicaţi într-un accident pe DN 15A

62209816
ISU

Doi şoferi din judeţul Bistriţa-Năsăud, ambii având alcoolemie de peste 0,7 la mie în aerul expirat, au fost implicaţi în noaptea de joi spre vineri într-un accident rutier produs pe DN 15A, pe raza localităţii Galaţii Bistriţei, soldat cu trei răniţi.

Unul dintre conducătorii auto, în vârstă de 22 de ani, nu deţine permis de conducere.

"Din verificările efectuate de poliţişti, a reieşit că, în timp ce un tânăr în vârstă de 22 de ani, din Dipşa, conducea un autoturism pe Drumul Naţional 15A, din direcţia Bistriţa către Reghin, a intrat în coliziune cu un alt autoturism ce se deplasa pe aceeaşi direcţie, condus de un bărbat de 37 de ani din aceeaşi localitate. În urma evenimentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a celor doi conducători auto, cât şi a unui pasager din primul autoturism, un tânăr de 25 de ani din Sărata, aceştia fiind transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale. Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru tânărul de 22 de ani şi o valoare de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 37 de ani", a informat IPJ, conform Agerpres. 

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud a comunicat că, în total, în cele două autoturisme se aflau patru persoane, iar cei trei răniţi au ajuns la spital cu multiple leziuni şi traumatisme.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi conducerea unui vehicul fără permis.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
62209794
Stația de metrou „Eroilor 2” a devenit „Opera Națională”. Motivul pentru pentru schimbarea temporară a denumirii
Opera Națională București are, începând de joi, o stație de metrou care îi poartă numele. Este vorba despre stația Eroilor 2 care a fost redenumită după instituția culturală până la sfârșitul acestui an.
62209766
Când va fi deschis Golden Gate-ul României. Va fi al treilea cel mai lung pod suspendat din Europa
Podul peste Dunăre de la Brăila se va deschide la final de 2022. Acesta este anunțul făcut, joi, de ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, care a făcut o vizită de lucru pe șantierul de pe malul Dunării alături de Dan Barna și ambasadorul Japoniei.
62209757
Incendiu de vegetație care amenința casele într-o comună din Argeș, stins cu ajutorul localnicilor
Un incendiu puternic a izbucnit, joi seară, pe un câmp dintr-o comună din județul Argeș.