Doi poliţişti suspectaţi că au falsificat o testare cu aparatul alcooltest, cercetaţi sub control judiciar

62259091
StirilePROTV

Doi poliţişti din judeţul Argeş, suspectaţi că au falsificat o testare cu aparatul alcooltest, au fost puşi sub control judiciar, a anunţat, miercuri, Direcţia Generală Anticorupţie (DGA).

„Angajaţii (...) Serviciului Judeţean Anticorupţie Argeş, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, au efectuat ieri, 19 iulie, un număr de cinci percheziţii domiciliare, din care două la sediul unei unităţi de poliţie şi au pus în executare un număr de patru mandate de aducere privind pe doi poliţişti, un elev al unei şcoli de poliţie şi tatăl acestuia din urmă - persoană fără calitate specială, toţi patru având iniţial calitatea de suspecţi în cadrul unui dosar penal al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, în care se efectuează cercetări pentru comiterea infracţiunilor de favorizarea făptuitorului, fals intelectual, refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice şi fals în declaraţii”, se arată într-un comunicat al DGA.

Conform sursei citate, faptele au fost comise pe 3 aprilie, când cei doi agenţi de poliţie, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, l-au oprit pe elevul şcolii de poliţie în timp ce mergea pe stradă, imediat după ce acesta a coborât din autoturism, întrucât anterior îl văzuseră conducând şi exista suspiciunea că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Elevul a afirmat că nu el a fost cel care a condus autoturismul, a refuzat să meargă la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, astfel că cei doi agenţi i-au solicitat să se deplaseze la sediul unităţii de poliţie.

„Ulterior, s-a prezentat şi tatăl elevului, care a declarat, verbal şi în scris, că el a fost cel care a condus autoturismul, deşi la momentul când s-a prezentat, acesta a precizat că a consumat băuturi alcoolice. În continuare, cei doi poliţişti au procedat la testarea cu aparatul alcooltest, fiind generat un bon cu valoarea alcoolemiei 0,00 ml/l aer pur expirat, întrucât în aparatul alcooltest a suflat unul dintre cei doi agenţi de poliţie”, se precizează în comunicat.

După finalizarea percheziţiilor, suspecţii au fost conduşi la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, în vederea continuării cercetărilor. Procurorul de caz a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de cei patru, iar faţă de cei doi poliţişti a dispus şi măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Sursa citată menţionează că dosarul penal a avut la bază denunţul formulat ca urmare a unui apel la Call Center-ul Direcţiei Generale Anticorupţie 0800.806.806, precum şi o sesizare a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş către unitatea de parchet competentă.

Citește și: Farmacii veterinare închise de ANSVSA. Ce nereguli au descoperit inspectorii sanitar-veterinari

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62273278
Ce alimente să mănânci pe caniculă. Rețete de preparate pentru zilele caniculare

Canicula lovește România, iar în zilele următoare temperaturile vor crește alarmant. În aceste condiții mulți oameni vor dori să se asigure că mănâncă și beau produsele potrivite pentru a face față temperaturilor ridicate.

62273269
Farmacii veterinare închise de ANSVSA. Ce nereguli au descoperit inspectorii sanitar-veterinari

Peste 1.600 de farmacii și puncte farmaceutice veterinare au fost verificate în cadrul unor controale organizate de Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară.  

62223329
Anunț pentru șoferi: Au fost actualizate amenzile. Ce sumă trebuie să plătim dacă am uitat de rovinietă

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România. Legea intră în vigoare în 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

 

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.