Doi oameni au murit pe munte în weekend. Trupul unui turist străin lovit de fulger este încă nerecuperat

×
Publicitate

Muntele a luat două vieți în acest sfârşit de săptămână. În Gorj un bărbat de 75 de ani a murit după ce a căzut într-o zonă abruptă.

Iar la Bușteni salvamontiștii încă încearcă să recupereze trupul unui turist străin lovit de fulger pe Vârful Bucșoiu. Era portughez şi făcea parte dintr-un grup de 20 de persoane.

În zori salvamontiștii din Bușteni au încercat să extragă trupul bărbatului cu ajutorul unui elicopter. Misiunea nu a fost posibilă însă din cauza curenţilor așa că au urcat după el pe munte.

Nenorocirea a avut loc sâmbătă după orele prânzului. Turistul care potrivit unor surse era portughez urcase, cel mai probabil, de la Cabana Omu unde era cazat pe Creasta Bucşoiului, la peste două mii de metri altitudine, când vremea s-a schimbat brusc şi au apărut nori amenințători. Acolo este o zonă întinsă de platou iar oamenii nu au avut unde să se adăpostească.

Primul trăznet a căzut foarte aproape de cei 20 de turişti din grup după care a urmat al doilea care s-a dovedit mortal. Îngroziți, cei din jur au sunat la 112.

Cadavrul a fost găsit într-o prăpastie. Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, acțiunea de recuperare a trupului a fost amânată pentru duminică.

Cel mai important, spun salvamontiștii, este să verificați starea vremii înainte să plecați într-o drumeție de lungă durată pe creste.

Cătălin Petrescu, Salvator Montan: "Faptul că dimineața, exact cum a fost cazul zilei de sâmbătă, a plecat pe vreme bună, pe o anumită temperatură, nu înseamnă că la munte toată ziua temperatura va fi aceeași".

Duminică a fost în vigoare o atenționare meteorologică cod galben de instabilitate atmosferică accentuată de la ora 14 până seara. Așadar, pericolul putea fi evitat.

Cătălin Petrescu, Salvator Montan: "Este foarte important să coborâm cât mai repede din zonele expuse, de creastă, de platou, zonele întinse. Nu abandonați niciodată echipamentul, odată coborâți, echipamentul nu mai reprezintă o problemă și el poate fi de folos la un moment dat".

Furtună pe munte, ce e de făcut?

Dacă totuși vă aflați într-o zonă deschisă când începe furtuna și nu aveți unde să vă adăpostiți este recomandat să vă așezați într-o poziție ghemuită cât mai repede. Ţineţi călcâiele apropiate și atingeți pământul doar cu vârfurile tălpilor. Cu mâinile acoperiţi-vă urechile.

A fost ultima ieşire pe munte și pentru un bărbat de 75 de ani din județul Gorj. Omul a ajuns într-o zonă abruptă din masivul Vâlcan, unde cel mai probabil a căzut și s-a accidentat grav. După multe ore de căutări cu elicopterul salvatorii au coborât trupul neînsuflețit.

Citește și: „Răul nu poate câștiga”. Ucisă de o rachetă rusă, Liza a fost înmormântată în orașul Vinnytsia

Numai în ultimele două zile 44 de persoane au cerut ajutorul salvamontiștilor din întreaga țară după ce s-au accidentat pe munte. 18 dintre acestea au suferit mai multe traumatisme și au ajuns la spital. 4 victime au fost transportate cu elicopterul.

Citește și: Un bătrân de 80 de ani din, Iași, i-a dat fiului său cu toporul în cap pentru că îl suspecta de incest cu propria mamă

Alte 77 de persoane au apelat serviciul Salvamont inclusiv pentru sfaturi și informații legate de anumite trasee.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Trei dintr-o lovitură pentru Rusia! Rezultatul care îl bucură pe Vladimir Putin
Trei dintr-o lovitură pentru Rusia! Rezultatul care îl bucură pe Vladimir Putin
Citește și...
62272606
Canicula neobișnuită pentru Marea Britanie a determinat măsuri speciale. Apelul unui oficial guvernamental

Valul de căldură neobișnuit pentru marea Britanie a determinat serviciile de sănătate să iamăsuri suplimentare. Serviciile de ambulanță au fost suplimentate cu personal, iar mesaje către populație sunt transmise permanent.

62216859
Rezultatele extragerilor Loto de duminică, 17 iulie 2022. Care sunt numerele câștigătoare

Loteria Română a organizat, duminică, 17 iulie, noi extrageri Loto 6/40, Loto 5/40, Joker, Noroc, Noroc Plus și Super Noroc.

62272599
Cercetător român la Oxford: Varianta Centaurus poate ocoli imunitatea naturală și cea vaccinală

Varianta Centaurus poate ocoli imunitatea naturală și cea a vaccinurilor anti-COVID și este mult mai infecțioasă decât celelalte tulpini. Însă, vaccinarea rămâne în continuare soluția prevenirii îmbolnăvirilor grave, spune Ştefan Dascălu.

Recomandări
F 16 romania profimedia 0800220074
Piloții români ar fi doborât sâmbătă, în doar 3 minute, deasupra Mării Negre, noile drone ale Rusiei. Miruță: Zburau cu 450 km/h

Militarii români au doborât, sâmbătă seară, două drone aflate deasupra apelor teritoriale ale României, au anunţat reprezentanţii MApN. Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a precizat, pentru Știrile PRO TV, că aparțineau Federației Ruse.

Luca niculescu agerpres 19713696
„Guvernul Niculescu”, amenințat cu prima moțiune de cenzură înaintea votului de învestitură. Mesaj ferm pentru viitorul Cabinet

După o ședință a conducerii partidului care nu a fost lipsită de reproșuri și nemulțumiri, liberalii au decis: votează Guvernul Luca Niculescu. 

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.