Delfini salvați din plasele braconierilor. Ce a descoperit poliția

×
Publicitate

Polițiștii din Delta Dunării au eliberat 8 delfini și 11 exemplare de sturion, în cadrul unei acțiuni de combatere a braconajului piscicol.

 

Operațiunea a avut loc în deltă și în Marea Neagră și s-a soldat cu dosare penale și confiscarea multor echipamente ilegale de pescuit.

În Marea Neagră, polițiștii au descoperit 4 unelte de pescuit ilegale, montate de braconieri, în care au fost găsiți 8 delfini și 11 sturioni din specia nisetru și păstrugă.

 

Pescuitul la sturioni, interzis până la sfârșitul lui 2021

 

Toate exemplarele au fost eliberate în mediul natural. Pescuitul la sturioni este interzis în România până la sfârșitul anului 2021.

În cadrul aceleiași operațiuni, polițiștii au constatat 8 infracțiuni, pentru care au deschis dosare penale, precum și numeroase contravenții.

Ei au confiscat peste 150 de kilograme de pește proaspăt, dar și 3 ambarcațiuni, motoare și rezervoare pentru bărci și unelte ilegale pentru pescuit, folosite de braconieri.

Valoarea pradei confiscate este de aproape 28.000 de lei.

 

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62126122
Un tânăr din Târgu Jiu a ajuns în spatele gratiilor, după o serie de amenințări de pe Facebook. Ce scria bărbatul

Vorbele urâte aruncate pe Facebook vă pot aduce dosare penale.

62126118
Scandal monstru la o zi de naștere: și-a luat la bătaie toată familia

O petrecere s-a încheiat cu un scandal monstru, la Serdanu, în județul Dâmbovița. Un bărbat de 42 de ani, care își serba ziua de naștere, a fost nevoit să sune la 112 după ajutor, când fratele său a dat buzna peste el și l-a luat la bătaie.

62125633
Ce a decis Parchetul după ce ÎPS Teodosie a împărtășit mai multe persoane cu aceeași linguriță

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a dispus clasarea plângerii penale prin care Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, și alți doi preoți au fost acuzați de zădărnicirea combaterii bolilor.

Recomandări
Luca niculescu agerpres 19713696
„Guvernul Niculescu”, amenințat cu prima moțiune de cenzură înaintea votului de învestitură. Mesaj ferm pentru viitorul Cabinet

După o ședință a conducerii partidului care nu a fost lipsită de reproșuri și nemulțumiri, liberalii au decis: votează Guvernul Luca Niculescu. 

F 16 romania profimedia 0800220074
Piloții români au doborât, în doar 3 minute, deasupra Mării Negre, noile drone „Geran” ale Rusiei. Miruță: Zburau cu 450 km/h

Militarii români au doborât, sâmbătă seară, două drone aflate deasupra apelor teritoriale ale României, a transmis MApN. Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a precizat, pentru Știrile PRO TV, că aparțineau Federației Ruse.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.