România „educată”. Suntem codașii UE la ponderea tinerilor absolvenţi de învăţământ universitar - Eurostat

universitate
StirilePROTV

Un procent de 42% din populaţia UE cu vârsta între 25 şi 34 de ani era absolventă de învăţământ universitar, însă la coada UE sunt două regiuni din România: Sud-Muntenia şi Sud-Est. 

Dintre cele 240 de regiuni de dezvoltare din UE, pentru care sunt disponibile date, în anul 2022 erau 72 de regiuni (adică 30% din toate regiunile din UE) unde ponderea tinerilor absolvenţi de învăţâmânt universitar era mai mare decât obiectivul UE în acest domeniu, de 45%.

Cel mai bine la acest capitol stă regiunea care cuprinde capitala Lituaniei, unde 73,6% din tineri erau absolvenţi de învăţământ universitar, urmată de alte 11 regiuni unde cel puţin 60% din tineri erau erau absolvenţi de învăţământ universitar. Printre acestea se regăsesc regiunile din jurul capitalelor Franţei, Irlandei, Ţărilor de Jos, Poloniei, Ungariei, Suediei, Luxemburgului şi Danemarcei.

Eurostat precizează că multe dintre aceste regiuni atrag oameni înalt calificaţi, cel mai probabil datorită diferitelor oportunităţi educaţionale, de angajare şi de stil de viaţă pe care le oferă.

La polul opus sunt 17 regiuni unde mai puţin de un sfert dintre tinerii cu vârsta între 25 şi 34 de ani erau absolvenţi de învăţământ universitar în 2022. Printre acestea se regăsesc şapte din cele opt regiuni din România (excepţia fiind regiunea Bucureşti-Ilfov), trei regiuni din Ungaria, două regiuni din Bulgaria, o regiune din Cehia, trei regiuni din sudul Italiei şi regiunea Guyane (Franţa).

Citește și
Cum a așteptat Ucraina asaltul rușilor în Harkov. Dezvăluirile unor soldați ucraineni despre scenele haotice de pe front

Potrivit Eurostat, unele din aceste regiuni sunt caracterizate drept regiuni rurale/izolate cu un nivel redus de oportunităţi de angajare pentru persoanele cu înaltă calificare.

Articol recomandat de sport.ro
Scandal uriaș la sărbătoarea de titlu a lui PAOK! Răzvan Lucescu, scos de pe teren de jandarmi
Scandal uriaș la sărbătoarea de titlu a lui PAOK! Răzvan Lucescu, scos de pe teren de jandarmi
Citește și...
Primarul din Gorj care a fugit de la locul accidentului ar fi fost sub influența drogurilor. Reacția edilului
Primarul din Gorj care a fugit de la locul accidentului ar fi fost sub influența drogurilor. Reacția edilului

Primarul comunei Stejari, Robert Păiuşi, care este cercetat de poliţişti după ce a acroşat, duminică, cu oglinda laterală a autoturismului o femeie şi a părăsit locul accidentului, s-ar fi aflat în momentul respectiv sub influenţa drogurilor.

Descoperirea făcută de polițiști într-un TIR, în vama Nădlac II. Au ieșit dintre rolele de hârtie | FOTO
Descoperirea făcută de polițiști într-un TIR, în vama Nădlac II. Au ieșit dintre rolele de hârtie | FOTO

Poliţiştii de frontieră de la Nădlac II au prins 11 persoane, din Bangladesh, Pakistan, Nepal şi India, când încercau să iasă ilegal din ţară, ascunse într-un TIR care transporta role de hârtie din Turcia în Germania.

Miron Cozma a ajuns la Parchetul General, în Dosarul Mineriadei. „Care Mineriadă? Nu a existat Mineriadă”
Miron Cozma a ajuns la Parchetul General, în Dosarul Mineriadei. „Care Mineriadă? Nu a existat Mineriadă”

Fostul lider al minerilor din Valea Jiului Miron Cozma a ajuns luni dimineață la Parchetul General. El trebuie să dea socoteală pentru mineriada din 13 - 15 iunie 1990 în ancheta procurorilor militari.

Recomandări

ASF a retras licența unuia dintre cei mai mari brokeri, care are contracte cu Armata și Forțele Navale. CEO-ul a fost arestat
ASF a retras licența unuia dintre cei mai mari brokeri, care are contracte cu Armata și Forțele Navale. CEO-ul a fost arestat

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a retras autorizaţia de funcţionare a FAST Brokers, într-un context în care şeful companiei a fost arestat preventiv, iar ASF - acum cu o nouă conducere - s-a temut să mai păstreze compania în piaţă.

Elicopterul în care se afla președintele Iranului, găsit complet ars. Moartea lui Ebrahim Raisi, confirmată oficial | FOTO
Elicopterul în care se afla președintele Iranului, găsit complet ars. Moartea lui Ebrahim Raisi, confirmată oficial | FOTO

Echipele de căutare şi salvare ale Semilunii Roşii au ajuns la locul prăbuşirii elicopterului în care se afla preşedintele Ebrahim Raisi, informează Al Jazeera.