Dan Grecu, fiul lui "Butoane", condamnat la zece ani inchisoare cu executare pentru trafic de minori

60600525

Dan Grecu, fiul lui Octavian Grecu, zis "Butoane", a fost condamnat de Tribunalul Giurgiu la zece ani de inchisoare pentru trafic de minori, decizia nefiind definitiva.

Instanta Tribunalului Giurgiu a decis condamnarea lui Dan Grecu la zece ani de inchisoare cu executare si opt ani interzicerea unor drepturi, in dosarul in care este acuzat de trafic de minori.

Judecatorul a mentinut starea de arest a lui Dan Grecu si a dispus ca din pedeapsa lui sa fie dedusa perioada retinerii si arestarii preventive, respectiv din 27 octombrie 2011.

Alaturi de Dan Grecu, in acelasi dosar instanta l-a condamnat pe Gabriel Catalin Sandru la patru ani de inchisoare cu executare si patru ani interzicerea unor drepturi, dupa implinirea varstei de 18 ani. Sandru a mai primit o pedeapsa de un an de inchisoare pentru act sexual cu un minor si un an interzicerea unor drepturi, dupa implinirea varstei de 18 ani, acesta urmand sa execute pedeapsa cea mai grea, de patru ani de inchisoare.

Denisa Florentina Mandrut a primit o pedeapsa de trei ani de inchisoare cu executare pentru trafic de minori si trei ani interzicerea unor drepturi, dupa implinirea varstei de 18 ani.

Instanta a dispus ca in cazul acesteia sa fie dedusa din pedeapsa durata retinerii si arestarii preventive, respectiv din 27 octombrie 2011 in 15 noiembrie 2011, cand a expirat mandatul de arestare preventiva de 19 zile.

Gabriel Catalin Sandru, in solidar cu partile responsabile civilmente Neculai si Caterina Sandru, trebuie sa ii plateasca partii vatamate Andreea Iuliana Mihaila suma de 5.000 lei cu titlu de daune morale.

Totodata, Dan Grecu si Denisa Florentina Mandrut, aceasta din urma in solidar si cu partea responsabila civilmente Mariana Mititescu, trebuie sa plateasca partii vatamate Stefania Cornelia Alecsii suma de 5.000 de lei cu titlu de daune morale.

Decizia din 26 iulie a Tribunalului Giurgiu nu este definitiva, putand fi atacata cu recurs de cei trei la instanta superioara.
In noiembrie 2011, Dan Grecu, Gabriel Catalin Sandru si Denisa Florentina Mandrut, ultimii doi in varsta de 17 ani, au fost trimisi in judecata, in stare de arest, de procurorii DIICOT, pentru trafic de minori.

Potrivit anchetatorilor, Denisa Florentina Mandrut racola minore in vederea practicarii prostitutiei, acestea fiind prezentate ulterior lui Dan Grecu.

La perchezitiile facute anul trecut la locuinta lui Dan Grecu a fost gasita una dintre victime, in varsta de 15 ani, preciza DIICOT.

Octavian Grecu este arestat preventiv, alaturi de alte 38 de persoane, printre care ginerele senatorului Cezar Magureanu, Sorin Gazdac, omul de afaceri de origine libaneza Nicole Saikaly, cunoscut in presa mondena drept fostul iubit al Ginei Pistol, Daniel Nitu, director la firma acestuia, si de sefi din ANAF, intr-un dosar de evaziune fiscala de peste 40 de milioane de euro anual, incepand din 2010.

Totodata, senatorul Cezar Magureanu este cercetat in libertate, fiind acuzat ca i-a sprijinit pe ginerele si fiica lui.

Potrivit procurorilor, in perioada 2010 - 2012, gruparea infractionala a produs bugetului de stat un prejudiciu de peste 40 de milioane de euro anual, prin crearea unui circuit evazionist complex.

Activitatea grupului infractional a vizat tranzactiile comerciale intracomunitare cu zahar si a gravitat in jurul firmelor sau grupurilor de firme Lemarco SA Bucuresti - reprezentata de Tudor Constantin, Ductil Rom SA Bucuresti - reprezentata de Sorin Stuparu, Novicio Food &Beverage SRL Ilfov - reprezentata de Nicole Saikaly, Vega Trade Comodities SRL Giurgiu - reprezentata de Sorin Adrian Gazdac si Livia Ioana Gazdac, s-a precizat intr-un comunicat de marti al DIICOT.


Procurorii DIICOT spun ca activitatea infractionala realizata in judetul Giurgiu a fost sprijinita de Octavian Grecu, zis "Butoane".
Numele lui Octavian Grecu, cunoscut sub numele de "Butoane" a revenit in atentia presei in contextul agresiunii careia i-a cazut victima baschetbalistul american Chauncey Hardy, intr-un bar din Giurgiu.

Agentia MEDIAFAX relata, in octombrie 2011, ca Octavian Grecu, cunoscut sub numele de "Butoane", apare ca girant intr-un contract de imprumut intre firma ginerelui senatorului de Giurgiu Cezar Magureanu si o institutie bancara, in acelasi contract fiind girant si fiica parlamentarului, cu toate bunurile pe care le detine in proprietate.

Ulterior, presa a difuzat inregistrari din 2009 in care senatorul Cezar Magureanu, la acea vreme membru PDL, aparea la o petrecere cu manelisti care il avea ca protagonist pe Octavian Grecu.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
Citește și...
60600480
Drama in lumea teatrului romanesc. Harry Eliad, directorul Teatrului Evreiesc de Stat, a murit

Regizorul Harry Eliad, directorul Teatrului Evreiesc de Stat din Capitala, a decedat in noaptea de duminica spre luni, la varsta de 84 de ani. El va fi inmormantat miercuri, de la ora 11.00, la cimitirul Filantropia din Bucuresti.

60595158
Antonescu: Criza politica nu afecteaza discutiile si angajamentele cu FMI. Nu sunt seful Guvernului

Crin Antonescu a sustinut la inceputul intalnirii cu misiunea FMI, BM si CE, ca actuala criza politica nu afecteaza discutiile cu delegatia si nici angajamentele asumate de Romania, subliniind ca, potrivit Constitutiei, el nu este seful Guvernului.

60570438
Crin Antonescu se intalneste astazi cu delegatia comuna a FMI, CE si BM

Presedintele interimar, Crin Antonescu, se intalneste, marti, cu delegatia comuna a Fondului Monetar International, a Comisiei Europene si a Bancii Mondiale.

Recomandări
Screenshot 2026 09 28 095236
Prețurile locuințelor au crescut cu până la 50% în ultimii trei ani în România. Ce venit trebuie să ai acum pentru un credit

În ultimii trei ani, prețurile locuințelor au crescut puternic, astfel că românii care vor să cumpere acum prin credit au nevoie de venituri semnificativ mai mari pentru a se încadra la noile prețuri.

Colaj inquam agerpres
Sorin Grindeanu anunță că PSD nu va vota Guvernul Mureșan: „Rămâne cum am stabilit. Nu cedăm la presiuni mediatice”. VIDEO

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, că în Consiliul Politic Naţional al PSD s-a votat în unanimitate ca parlamentarii social-democraţi să nu voteze guvernul propus de premierul desemnat, Siegfried Mureşan.

Elevi in uniforma, la școală
Elevii protestează luni, îmbrăcaţi în negru, faţă de introducerea uniformelor. „Inechitatea nu dispare sub o vestă”

Elevii protestează luni faţă de introducerea uniformelor şcolare şi sunt îndemnaţi să vină la şcoală îmbrăcaţi în negru, la recomandarea Consiliului Naţional al Elevilor (CNE).