Cum s-a produs accidentul din Gara Basarab. Locomotiva s-a izbit de tren pentru că ar fi rămas fără frâne

×
Publicitate

S-a activat planul roșu, vineri seară, în Gara Basarab din Capitală. 15 persoane au fost rănite, după ce locomotiva unui tren privat s-a ciocnit de vagonul la care urma să se cupleze.

Din primele date, se pare că ar fi rămas fără frâne.

8 dintre victime, printre care și mecanicul, au fost transportate la spital. Agenția de Investigare Feroviară a deschis o anchetă.

Garnitura, ce aparține unui operator privat, a plecat din Gara de Nord, spre Brașov, în jurul orei 18:30. După câteva minute, s-a oprit în stația Basarab, unde locomotiva a fost decuplată, pentru schimbarea direcției de mers.

Când trebuia să se lege iar la tren, s-a ciocnit de primul vagon, în care erau călători.

Călător: „Am mers cred că 5 minute și după s-a oprit trenul și am rămas acolo încă 30 de minute și după s- a auzit bubuitura asta. Eu am fost în ultimul vagon.”

Imediat, a fost dată alarma.

Având în vedere numărul de persoane care se aflau în garnitura de tren în momentul impactului, la nivelul Capitalei a fost activat planul roșu de intervenție. Asta înseamnă că au fost trimise la gara Basarab foarte multe echipaje SMURD, dar și echipaje de stingere de la pompieri.

Potrivit primelor informații, persoanele rănite au fost pasagerii care se aflau în picioare în vagon, în momentul impactului.

15 persoane au primit îngrijiri medicale la fața locului. Opt dintre victime, inclusiv mecanicul locomotivei, au fost transportate la spital.

Sublocotenent Ștefan Eduard - ofițer de presă al ISU București„Am intervenit cu 10 autospeciale de stingere și spumă. Toate resursele medicale disponibile în momentul anunțului.”

La fața locului au ajuns și inspectorii Agenției de Investigare Feroviară Română, care au deschis o anchetă.

Locomotiva și garnitura au rămas staționate pe linia de cale ferată, iar călătorii au sosit singuri pe peron. În acest moment incidentul este cercetat atât de poliție, cât și de către reprezentanții de la AGIFER.

La prima vedere se pare că locomotiva ar fi rămas fără frâne, și de aceea s-a produs această ciocnire.

Și polițiștii fac cercetări în acest caz.

Trenurile care veneau sau plecau din Gara de Nord nu au fost afectate, potrivit CFR.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Bărbat prins de poliţişti pe o stradă din Sectorul 5 în timp ce căra cadavrul concubinei într-un cărucior

Un bărbat care căra pe o stradă din Sectorul 5 un cadavru al unei femei într-un cărucior, vineri seara, a fost observat de către trecători care au sunat la 112.

Un bărbat de aproximativ 63 de ani a fost atacat de un urs în comuna Rucăr. Un echipaj SMURD a intervenit

Un echipaj SMURD de prim ajutor calificat de la Detașamentul de Pompieri Câmpulung a intervenit, vineri, în comuna Rucăr, după ce un bărbat de aproximativ 63 ani a fost atacat de un urs.

O femeie din Sibiu a fost arestată pentru trafic de droguri de mare risc

O femeie este cercetată de procurorii DIICOT, fiind arestată la domiciliu, pentru că a vândut droguri de mare risc către consumatori de pe raza judeţului Sibiu.

Recomandări
Dunărea a atins cel mai scăzut nivel din istorie. În locul apei de 2 metri adâncime, sunt plante de 2 metri înălțime

Din cauza secetei, Dunărea a atins un nou minim istoric, iar situația actuală depășește cel mai grav scenariu înregistrat în ultimii 40 de ani. 

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.