Ce transporta un bărbat din R. Moldova într-un flacon de medicamente. A fost prins la frontieră la Iași

62199588

Un bărbat de 33 de ani din Republica Moldova este anchetat de poliţiştii de frontieră din Botoşani după ce a ascuns droguri într-un flacon de medicamente, a transmis marţi Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi.

Potrivit sursei citate, tânărul, cu cetăţenie dublă, atât română, cât şi moldovenească, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru a intra în România ca pasager al unui microbuz înmatriculat în Republica Moldova ce efectua o cursă regulată pe relaţia Bălţi-Timişoara.

"În baza profilului de risc, poliţişti de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra persoanelor, ocazie cu care a fost descoperită asupra tânărului, ascunsă într-un flacon de medicamente, o cantitatea de substanţă vegetală, de culoare verde-oliv, cu miros înţepător, substanţă susceptibilă a face parte din categoria drogurilor de risc, marijuana", precizează ITPF.

Bărbatul a declarat poliţiştilor de frontieră că substanţa descoperită îi aparţine şi a obţinut-o prin mărunţirea unei plante de canabis pe care a crescut-o într-un ghiveci, la domiciliu, pentru consum propriu.

"Substanţa descoperită a fost ridicată, ambalată, sigilată şi urmează să fie trimisă spre expertiză la un laborator de specialitate. În cauză se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la introducerea în ţară de droguri de risc, fără drept şi deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, cazul fiind preluat de către specialişti din cadrul Serviciului de Combatere a Crimei Organizate Botoşani", se mai arată în comunicatul ITPF.

Articol recomandat de sport.ro
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Citește și...
62228967
În ce țări din Europa se înregistrează cele mai multe cazuri de Omicron. Marea Britanie are peste 400

Varianta Omicron a coronavirusului pune stăpânire pe Europa. Două țări au raportat până acum sute de cazuri de infectări cu noua tulpină.

62217878
Cîmpeanu consideră „imbecile” ideile conform cărora accesul copiilor în şcoli şi grădiniţe să se facă doar dacă sunt testaţi

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, califică drept "imbecile" ideile conform cărora accesul copiilor în grădiniţe sau al elevilor în şcoli să se facă doar dacă aceştia sunt testaţi pentru COVID.

62228910
Cum a reacţionat un angajat al unui lanț de mâncare, după ce l-a văzut pe Adrian Minune venit să-şi ridice comanda

Angajatul unui lanț de mâncare fast food a refuzat să-l servească pe Adrian Minune, venit să-și ridice comanda.

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
România, țara taxelor care nu ajung la buget. Cum arată încasările statului față de media UE și restul lumii

Veniturile din taxe diferă foarte mult de la o țară la alta, în funcție de sistemul fiscal, nivelul de dezvoltare economică și celelalte surse de venit și, cel puțin la fel de important, capacitatea statului de a colecta dările.

Shutterstock oameni pe strada la universitate
Băncile ar putea avea obligații noi când acordă credite. Ce trebuie să verifice înainte de semnarea contractului

Un nou proiect de lege introduce reguli mai clare pentru prevenirea fraudelor cu date de identitate, pentru comunicarea notificărilor către consumatori şi pentru informarea acestora la încetarea unui contract de credit.

Smurd pompieri shutterstock 2254444171
Incendiu la Spitalul de Pneumofiziologie din Brașov. O pacientă a murit carbonizată

Tragedie, în Brașov. O tânără a murit carbonizată în urma unui incendiu produs duminică după-amiază, la Spitalul de Pneumofiziologie din oraș. Focul a izbucnit într-un salon aflat la etajul întâi al unității medicale.