Ce alcoolemie ar fi avut George Mihăiță în noaptea accidentului din București. Actorul riscă ani de închisoare

×
Publicitate

Se complică situația actorului George Mihăiță, care în urmă cu două luni și jumătate a produs un accident de circulație.

Probele de sânge recoltate în seara accidentului și procesate la Institutul de Medicină Legală ar indică o alcoolemie uriașă: de peste 2,5 la mie. Așa că directorul Teatrului de Comedie riscă până la 5 ani de închisoare.

Accidentul s-a produs pe 30 iunie, seara, pe Bulevardul Basarabia din Capitală. George Mihăiță a pierdut controlul volanului, a lovit o mașină parcată, apoi a fost proiectat într-un refugiu de tramvai. Polițiștii și-au dat seama că urcase la volan după ce băuse alcool.

Chiar în seara accidentui, actorului George Mihăiță i-au fost recoltate, la IML, două probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei: prima la 22.35, cealaltă o oră mai târziu. Iar rezultatele nu îi sunt câtuși de puțin favorabile artistului. Prima ar fi indicat o alcoolemie de 2.56 la mie, cealaltă de 2.37.

Mai mult decât dublu față de cât arătase etilotestul. Mihăiță avea atunci o alcoolemie de 1,05 la mie în aerul expirat. Și cum a depășit limita de 0.80, până la care era doar contravenție, actorul în vârstă de 72 de ani, va fi urmărit penal.

Cele două probe de sânge recoltate la IML indică o alcoolemie în scădere, una față de cealaltă, și chiar față de momentul producerii accidentului. Însa chiar și așa, susțin surse apropiate de anchetă, valorile sunt suficient de mari pentru că actorul să riste nu doar să fie acuzat de conducere sub influență alcoolului, ci și o decizie de condamnare și chiar pierderea dreptului de a mai conduce.

Potrivit codului penal, infracțiunea de conducere sub influența alcoolului se pedepsește cu până la 5 ani de închisoare sau amendă penală. Știrile Pro Tv au încercat în repetate rânduri să obțină reacția actorului, însă George Mihăiță a refuzat să comenteze situația.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62212725
VIDEO "Rockerul" Florin Cîțu a dat din cap pe muzica celor de la Voltaj, la deschiderea anului școlar de la Colegiul Lazăr

Premierul Florin Cîțu, un fan declarat al muzicii rock, a dat din cap și a aplaudat pe ritmurile unei melodii a celor de la Voltaj, la ceremonia de deschidere a noului an școlar de la Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr” din București.

62212761
Aglomerație în trafic, în prima zi de școală. Șoferii riscă amenzi pentru a câștiga câteva minute

Prima zi de școală a fost și prima zi de toamnă cu mari blocaje în traficul orașelor.

62212694
Panică într-un mall din Brașov, după ce a pornit alarma de incendiu. Care ar fi fost cauza izbucnirii focului

Agitație, fum și zeci de oameni speriați. Totul după ce astăzi s-a dat alarma într-un mall din centrul Brașovului, unde a izbucnit un incendiu.

Recomandări
Agerpres radu marinescu audieri parlament
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Doi miniștri au obținut deja avize favorabile în ultima zi de audieri

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Peter magyar gettyimages 2291723943
Magyar a anunțat bugetul Ungariei pe 2027: alocații duble pentru copii și salarii mai mari. România, dată ca exemplu negativ

Premierul Peter Magyar a prezentat proiectul de buget al Ungariei, care va viza un deficit mult mai mic, de 4,9% din produsul intern brut (PIB) în 2027.