Răsturnare de situație. Ciobanul care a anunțat că s-a întâlnit cu Emil Gânj a mințit, pentru recompensa de 5.000 de euro

×
Publicitate

Autoritățile se confruntă din nou cu informații false în cazul bărbatului din Mureș căutat de două săptămâni pentru că și-ar fi ucis iubita și i-a incendiat casa.

Un cioban, care a susținut recent că suspectul l-a amenințat cu moartea, a mințit autoritățile, pentru a obține recompensa de 5.000 de euro. După declarația lui, sute de polițiști și jandarmi s-au mobilizat în Bistrița-Năsăud și au verificat, în zadar, o pădure de aproape 100 de hectare.

Zilele trecute, forțe impresionante s-au mobilizat în județul Bistrița-Năsăud. Localnicii au primit un mesaj Ro-Alert prin care erau avertizați că există indicii potrivit cărora în zonă a fost văzut Emil Gânj și că NU trebuie să intre în contact cu el. Alerta a pornit de la un cioban care a sunat la 112 și a susținut că l-a întâlnit pe fugar. Acesta era înarmat și i-ar fi cerut de mâncare.

Însă informațiile nu s-au confirmat, iar respectivul spune acum că nu s-ar fi întâlnit cu criminalul.

Bărbat: „Nu m-am întâlnit cu el, nu am dat față în față cu el, eu mă tem deja. A fost poliția la mine. Mi s-a părut, și de atunci nu am mai văzut nimic în fața ochilor. Ar putea să mă bage în pușcărie”.

Localnicii sunt revoltați.

Localnic: „Ar trebui să facă conform legii, dacă i-a pus pe pistă falsă...să suni și să pui poliția pe drumuri, nu e bine”.

Între timp, cei de la Sindicatul Europol au reclamat lipsa unui plan concret de prindere a lui Gânj, lucru care a dus la epuizarea agenților implicați în operațiune.

Reprezentanții Sindicatului Polițiștilor au postat o fotografie cu picioarele unui agent, încrețite de umezeala din bocanci după 31 de ore de căutări. Ei au criticat dur ceea ce numesc „incompetența managerială și incapacitatea de a coordona capturarea unui criminal".

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62561793
Salarii în funcție de performanță în spitale. Managerii și șefii de secție, primii evaluați după criterii clare din toamnă

Autoritățile din sistemul sanitar vor să impună criterii de performanță pentru plata managerilor de spitale, a șefilor de secție și a medicilor.

62561785
Cel mai mare sistem de stocare a energiei din țară, autorizat la Cluj. Va dubla capacitatea de stocare a României

România își crește capacitatea de stocare a energiei în baterii. Un sistem de mari dimensiuni care va fi amplasat în Cluj a fost autorizat de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei.

62561786
Seceta adâncește criza din agricultură. România nu folosește apa de ploaie, fermierii lăsați să se descurce singuri

Canicula prelungită afectează și resursele de apă. Sub soarele arzător, nivelul râurilor și al lacurilor scade. Iar asta aduce din nou în discuție capacitatea României de a folosi eficient apa pe care o are la dispoziție.

Recomandări
Cedo
Oficial. CEDO a decis că salariile restante câștigate de magistrați în instanță pot fi plătite eșalonat de statul român

CEDO a declarat inadmisibile, joi, toate cele cinci cereri formulate împotriva României de magistrați care reclamau plata integrală a unor drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.

Ilie bolojan pnl facebook
Care va fi soarta lui Ilie Bolojan în PNL, după ce a pierdut funcția de prim-ministru. Analist politic: „Dumnezeu cu mila”

Plecarea lui Ilie Bolojan de la conducerea guvernului, după ce Luca Niculescu a preluat funcția de premier, i-ar putea provoca liberalului unele probleme de autoritate în partidul pe care îl conduce, este de părere un analist politic.