Cancelarul german Olaf Scholz exclude alegerile anticipate, în pofida înfrângerii la scrutinul european

62439453

Cancelarul german Olaf Scholz exclude opţiunea convocării alegerilor legislative anticipate în urma înfrângerii drastice suferite de partidele coaliţiei sale de guvernare la alegerile europarlamentare, transmit agenţiile AFP şi DPA.

Cele trei partide care formează guvernul federal german, respectiv social-democraţii cancelarului Scholz, liberalii ministrului de finanţe Christian Lindner şi Verzii titularei Externelor, Annalena Baerbock, au pierdut toate teren la alegerile europarlamentare, mai ales Verzii, astfel că împreună însumează mai puţin de o treime din voturi, conform rezultatelor încă provizorii.

"Coaliţia perdanţilor", cum o denumeşte cotidianul Süddeutsche Zeitung, a obţinut rezultatele cele mai slabe în partea de est a Germaniei, unde în septembrie vor avea loc alegeri regionale în trei landuri.

În acest timp, partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a ajuns pe locul doi, cu 15,9% din voturi, mai multe decât social-democraţii lui Scholz, care au 13,9%, iar scrutinul european a fost câştigat de conservatorii din Uniunea Creştin-Democrată - Uniunea Creştin-Socială (CDU/CSU), care au obţinut 30% din voturi, conform aceloraşi rezultate provizorii.

Cu toate acestea, ideea unor alegeri anticipate, cerute de extrema dreaptă şi de liderii conservatori, nu a fost avută în vedere de cancelarul Scholz "niciun moment, nicio secundă", a precizat purtătorul de cuvânt al acestuia din urmă, Steffen Hebestreit. "Data alegerilor la termen este stabilită pentru toamna anului 2025. Este ceea ce avem în plan să facem", a adăugat acesta.

Liderul CSU, Markus Soeder, ceruse luni mai devreme organizarea anticipatelor "cât mai repede posibil", apreciind că guvernul Scholz "nu mai are niciun sprijin din partea populaţiei".

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62390848
Ce spune Giorgia Meloni despre Ursula von Der Leyen: „Se impune ca Europa să privească mai spre dreapta”

Premierul italian Giorgia Meloni (extrema dreaptă), câştigătoare a alegerilor europene din ţara sa, a declarat luni că rezultatul "impune ca Europa să privească mai mult spre dreapta”

62310901
Ursula von der Leyen, după victoria PPE la alegerile pentru Parlamentul European: „Centrul politic rezistă”

„Centrul politic rezistă”, a decretat cu încântare șefa Comisiei Europene după anunțarea rezultatelor la alegerile pentru Parlamentul European.

62445135
Rezultate alegeri europarlamentare în diaspora. Surpriză pentru partidul Dianei Șoșoacă: a depășit partidul lui Dacian Cioloș

Alianţa PSD-PNL a obţinut un scor de 21,33% după numărarea a peste 98,8 % dintre voturile exprimat în străinătate la alegerile europarlamentare, fiind urmată de Alianţa Dreapta Unită - 16,3% şi de AUR - 14,54%.  

Recomandări
Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

Kimberly guilfoyle trump imago
De ce a demisionat Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia. Gestul care l-a făcut pe Trump să-i întoarcă spatele

La cererea expresă a administrației Trump, ambasadoarea SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, a demisionat. Ea a fost protagonista unor scandaluri de amploare în UE, în care a fost implicată și România.

Vlcsnap 2026 10 13 19h41m33s898
De ce nu și-au dat seama de pericol cei trei români morți în Portugalia. „Decesul survine la câteva minute”

Doi frați români și unchiul lor au murit în Portugalia, într-un accident de muncă, în ciuda unei încercări dramatice de salvare. Cel mai tânăr dintre ei, în vârstă de 21 de ani, lucra la izolarea unui rezervor de apă, când i s-a făcut rău.