Bărbat lovit de Ambulanță, pe trecerea de pietoni. Mașina era pe contrasens

61961398
Pro TV

Un bărbat de 40 de ani a fost lovit, luni după-amiază, de o ambulanță în misiune, în timp ce traversa un bulevard din Constanța. Vehiculul se afla pe contrasens atunci când l-a lovit.

Ambulanţa se afla pe bulevardul I.C. Brătianu din Constanţa şi se îndrepta spre locul unei solicitări, având în funcţiune semnalele acustice şi luminoase, informează News.ro.

Bărbatul respectiv a povestit cadrelor medicale că a coborât de pe scuarul de la trecerea de pietoni pentru a traversa, uitându-se în telefon şi nu a văzut că pe contrasens venea ambulanţa. El a fost lovit de lateralul ambulanţei şi călcat pe picior cu roata din spate, fiind diagnosticat cu fractură.

Victima a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa cu o altă ambulanţă.

Acesta este al doilea incident în care a fost implicată o ambulanţă a Serviciului Judeţean Constanţa în numai câteva ore, după ce o autospecială a intrat într-o clădire dezafectată, pentru a evita impactul cu un TIR. 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
61986510
Primarii orașelor Bruxelles și Paris solicită introducerea Zilei fără Mașini în toată Europa
Philippe Close, primarul orașelui Bruxelles și Anne Hidalgo, primarul din Paris, au solicitat introducerea pe cuprinsul întregii Uniuni Europene a unei Ziua fără Mașini, relatează Euractiv.
61986457
Persoane prinse cu 20 de kilograme de carne de porc contaminată. ”Grijă față de neamuri”
Pesta porcină africană este de neoprit. În Dâmboviţa, ultima zonă unde a fost identificat virusul pestei, poliţiştii au descoperit duminică seară două persoane care transportau cu maşina 20 de kilograme de carne proaspătă, de porc.
61755171
Noi probleme în zona Eroilor. Carosabilul "s-a umflat" din cauza apei
Continuă problemele în zona Eroilor, care au început în 2015, odată cu lucrările la metrou.