Autobuz plin cu pasageri răsturnat la Sibiu. 32 de oameni duși la spital. VIDEO

×
Publicitate

Un autobuz în care se aflau 33 de pasageri s-a răsturnat, luni dimineaţă, la ieşirea de pe Autostrada A1, către zona industrială a oraşului Sibiu.

Primele informaţii furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă arată că 32 de persoane vor fi transportate la spital. Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat că, din primele informaţii, o singură persoană este în stare gravă, restul fiind în afara oricărui pericol, relatează news.ro.

Accidentul s-a produs pe breteaua de ieşire spre Aeroportul Sibiu.

Conform Poliţiei Judeţene Sibiu, şoferul unui autobuz care făcea o cursă pentro o societate şi în care se aflau 33 de pasageri a pierdut controlul direcţiei, iar autovehiculul a intrat în glisiera de pe partea stângă a drumului şi s-a răsturnat în afara şoselei.

La faţa locului s-au deplasat cinci ambulanţe SMURD şi trei ambulanţe ale Serviciului Judeţean, precum şi o autospecială de descarcerare.

Mai multe persoane primesc îngrijiri la faţa locului, fiind conştiente, arată primele informaţii furnizate de reprezentanţii Poliţiei şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

Reprezentanţii ISU au precizat că, în total, 32 de oameni vor fi duşi la spital.

Astfel, 26 de persoane vor fi transportate la Spitalul Judeţean din Sibiu, iar celelalte şase vor fi duse la Spitalul Militar.

accident Sibiu

 

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat la Digi 24 că, din primele informaţii, o singură persoană este în stare gravă, fiind transportată la spital, restul fiind în afara oricărui pericol.

La faţa locului a fost trimis un microbuz transport persoane pentru preluarea pasagerilor.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
61971911
Alertă în toată țara din cauza unui nou val de ploi. Zonele afectate de inundații: ”A făcut praf tot”

Este alertă în toată țara din cauza unui nou val de ploi abundente, care amenință România până marți seară.

61972006
Incident la Neversea. Mii de oameni au scandat împotriva PSD după o pană de curent

Un incident a avut loc duminică seară la Festivalul Neversea, desfăşurat pe o plajă din Constanţa, când, în timpul recitalului lui Grasu XXL, sunetul şi luminile de pe scenă au căzut la scurt timp după ce cântăreţul a înjurat Guvernul României.

61965639
Loto 8 iulie 2018. Numerele extrase duminică la Loto 6/49

Rezultate Loto 6/49. Duminică, 8 iulie 2018, a avut loc o nouă extragere Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Recomandări
Luca niculescu agerpres 19713696
„Guvernul Niculescu”, amenințat cu prima moțiune de cenzură înaintea votului de învestitură. Mesaj ferm pentru viitorul Cabinet

După o ședință a conducerii partidului care nu a fost lipsită de reproșuri și nemulțumiri, liberalii au decis: votează Guvernul Luca Niculescu. 

F 16 romania profimedia 0800220074
Piloții români au doborât, în doar 3 minute, deasupra Mării Negre, noile drone „Geran” ale Rusiei. Miruță: Zburau cu 450 km/h

Militarii români au doborât, sâmbătă seară, două drone aflate deasupra apelor teritoriale ale României, a transmis MApN. Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a precizat, pentru Știrile PRO TV, că aparțineau Federației Ruse.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.