Șoferii care nu și-au echipat mașinile de iarnă au avut nevoie de ajutor să înainteze ori să întoarcă. Temperaturile au coborât până aproape de minus 5 grade în vârf de munte.
Pe timp de zi, Transfăgărășanul este încă deschis circulației și mulți turiști vor să ajungă în zonă indiferent de vreme. Însă cei mai mulți șoferi nu au schimbat încă anvelopele cu cele de iarnă, așa că au înaintat cu greu pe zăpadă și au cerut ajutor.
Tânăr: „Nu mă așteptam să fie zăpadă, dar am venit și cu cauciucuri de vară”.
Alfred Bross, antreprenor local: „Oamenii vin foarte nepregătiți, vin de parcă este primăvară”.
Pe timp de noapte, temperaturile au scăzut sub zero grade și a nins abundent pe Transfăgărășan și la Bâlea Lac. Stratul de zăpadă a depășit 10 centimetri chiar și pe șosea, așa că drumarii au intervenit continuu.
Tudor Duțu, director regional DRDP Brașov: „Am acționat cu 2 autospeciale și am împrăștiat material antiderapant.”
A nins și pe Transalpina, dar acolo zăpada nu s-a depus încă. În mod obișnuit, cele două șosele de mare altitudine se închid circulației la sfârșitul lui octombrie. În prezent, circulația e deschisă între orele 7 și 21.
Cristi Tudor, reprezentant DRDP Craiova: „Facem un apel la conducătorii auto să nu intre pe acest sector de drum pe timpul nopții, pentru că există riscul apariției poleiului pe partea carosabilă din cauza scăderii temperaturilor pe timpul nopții”.
La noapte ar putea cădea din nou ninsori în zonele înalte.
Narcis Maier, meteorolog: „Un ciclon mediteranean a traversat țara și s-a cuplat cu anticiclonul azoric, care a urcat foarte mult pe partea de vest până în nordul Europei, de unde a afectat câteva mase de aer mai rece decât în mod normal.”
Spre sfârșitul săptămânii, vremea se va încălzi, iar temperaturile vor ajunge la valorile normale pentru această perioadă.