ANIMAȚIE GRAFICĂ. Un autocar cu 72 de pasageri, implicat într-un accident mortal

×
Publicitate

Autorităţile au declanşat planul roşu de urgenţă şi au trimis pe teren 10 ambulanţe, după ce drumul către casă al unor români care muncesc în Spania s-a oprit brutal în judeţul Hunedoara.

Autocarul care îi transporta s-a răsturnat, iar o femeie şi-a pierdut viaţa. 32 din cei 72 de oameni aflaţi la bord au fost răniţi.

În timp ce poliţiştii vorbesc despre viteză, martorii spun că vehiculul a scos nişte sunete ciudate.

Cei 70 de români au plecat din Spania acum două zile şi se îndreptau către Râmnicu Vâlcea. La 40 de kilometri de Deva, pe Drumul Naţional 7, aproape de localitatea Tătărăști, în împrejurări încă neclare, şoferul nu a mai controlat vehiculul.

Accident Hunedoara

Autocarul a ieşit în viteză de pe şoseaua udă şi s-a răsturnat. Cei mai mulţi dintre pasageri dormeau în acel moment şi s-au trezit aruncaţi unii peste alţii, sub o ploaie de cioburi.

Pasager: „Dormeam şi a venit toată lumea peste mine. Nu puteam să mă ridic."

Pasageră: „Am văzut moartea cu ochii... Voiam să scap vie de acolo, să ajung acasă la copii."

Accident Hunedoara

Ca iasă cât mai repede din autocarul făcut praf, oamenii s-au ajutat între ei. Pentru că mulţi aveau răni grave, a fost activat planul roşu de intervenţie şi mai multe ambulanţe şi echipaje de la descarcerare au fost trimise în zonă.

Bogdan Dănăiață, ISU Hunedoara: „Au fost preluate 32 de victime şi transportate în unităţile medicale din municipiul Deva, Orăştie şi Hunedoara."

Din păcate, pentru o femeie de 52 de ani drumul s-a oprit aici.

Poliţiştii cred că de vină pentru accident a fost viteza, dar pasagerii vorbesc şi despre alte cauze.

Elena Irinoiu, pasageră: „Autocarul cred că a fost defect de când ne-am ușit în Spania. Mergea foarte tare şi se auzea un zdrăngănit în spate. La motor se auzea ceva."

Robert Bubu, reprezentant firmă de transport: „Potocoalele şi regulamentul societăţii spun că atunci când este o defecţiune, conducătorii auto informează la sediul societăţii despre o problema tehnică şi se decide dacă autocarul poate continua. Eu nu am fost informat cum că ar exista o problemă a maşinii."

Cei care au scăpat teferi au fost duşi la o pensiune din apropiere. Firma de transport a anunţat că le va pune la dispoziție microbuze care să îi ducă la destinaţie.

Accident Hunedoara

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
61996874
Cele 2 companii aeriene din România care au comandat avioane din modelul prăbuşit în Indonezia

189 de oameni au murit luni într-una din cele mai mari catastrastrofe aviatice. Un avion de pasageri s-a prăbuşit în mare, la scurt timp după decolarea din Jakarta. Nu există supravieţuitori.

61996873
Bărbatul care a scos pistolul la metrou, prins în altă staţie. Ce arme avea la el

Poliţia a reţinut luni un tânăr, suspectat că, pe 24 octombrie, a ameninţat o persoană cu pistolul în staţia Piaţa Victoriei

61996860
Cum de au reușit doi hoți din Alba să fure țigări în valoare de 18.000 de lei

Urmărire cu focuri de armă în Alba.

Recomandări
Luca niculescu agerpres 19713696
„Guvernul Niculescu”, amenințat cu prima moțiune de cenzură înaintea votului de învestitură. Mesaj ferm pentru viitorul Cabinet

După o ședință a conducerii partidului care nu a fost lipsită de reproșuri și nemulțumiri, liberalii au decis: votează Guvernul Luca Niculescu. 

F 16 romania profimedia 0800220074
Piloții români au doborât, în doar 3 minute, deasupra Mării Negre, noile drone „Geran” ale Rusiei. Miruță: Zburau cu 450 km/h

Militarii români au doborât, sâmbătă seară, două drone aflate deasupra apelor teritoriale ale României, a transmis MApN. Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a precizat, pentru Știrile PRO TV, că aparțineau Federației Ruse.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.