Ambulanţă cu doi pacienţi, izbită de un autoturism şi proiectată în altul. Sunt 4 victime

62082445

O ambulanță care transporta doi pacienți la un spital din Sibiu a fost izbită în plin de un autoturism și proiectată într-o altă mașină, accidentul soldându-se cu patru victime.

Potrivit Poliţiei Judeţene Sibiu, accidentul s-a produs pe DJ 106C, după ce şoferul unui autoturism a intrat pe drumul judeţean fără să acorde prioritate unei ambulanţe care circula regulamentar spre DN 1 şi s-a ciocnit cu aceasta, proiectând-o într-o altă maşină, condusă regulamentar din sens opus.

Imagini de la accident găsiți în galeria foto

În urma accidentului, au fost transportaţi la spital doi pacienţi care se aflau în ambulanţa lovită, asistenta medicală a echipajului şi şoferul autoturismului condus regulamentar, informează News.ro.

Reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Sibiu au precizat că asistenta medicală a suferit un traumatism cranio-facial, cu pierdere de conştienţă, şoferul autoturismului - fractură la o mână. Ambii pacienţi din ambulanţă au fost duşi la spital, unul având traumatism cranio-cerebral, iar celălalat pentru problemele medicale preexistente.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Fără titlu de Grand Slam în 2026, Aryna Sabalenka a luat o decizie radicală
Fără titlu de Grand Slam în 2026, Aryna Sabalenka a luat o decizie radicală
Citește și...
62082398
(P) Scările interioare din lemn - proiectarea 3D, un preview ideal oferit de câteva firme
Scările din lemn rămân favorite. În ciuda trendurilor și poate a soluțiilor tot mai moderne, scările interioare din lemn se impun. Sunt rezistente, atractive, sunt estetice și potrivite în orice casă. Practic nu sunt aspecte defavorizante.
62082393
Războiul hibrid, o amenințare a zilelor noastre. „Simțim presiunea propagandei ruse”
Războiul hibrid există și este o amenințare a zilelor noastre, care ne poate influența radical existența.
62082378
Cârnații de Pleșcoi, pe lista produselor recunoscute oficial la nivel european
România are de vineri, încă un produs, pe lista celor recunoscute oficial la nivel european.