Ambulanță aflată în misiune, spulberată de un autoturism, în centrul Capitalei. Asistenta și șoferul, răniți

×
Publicitate

O ambulanţă care se îndrepta către un pacient a fost implicată într-un accident, sâmbătă dimineaţă, în centrul Capitalei.

Într-o intersecţie, autospeciala, care, potrivit primelor cercetări, avea semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, a fost lovită de o maşină care nu ar fi acordat prioritate.

În urma impactului, şoferul ambulanţei şi asistenta au suferit răni uşoare şi au fost transportaţi la Spitalul Universitar pentru îngrijiri medicale.

În autoturism se aflau patru persoane, care au scăpat nevătămate.

Cei doi conducători auto au fost testaţi cu etilotestul şi în ambele cazuri rezultatul a fost zero.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Articol recomandat de sport.ro
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Citește și...
61935540
Filmul accidentului din Șantierul Naval Tulcea, în care un bărbat a murit strivit de o piesă de 7 metri
Tragedie vineri seară pe Șantierul Naval din Tulcea. Un muncitor în vârstă de 48 de ani şi-a găsit sfârşitul după ce a fost strivit de o piesă imensă din metal.
61935538
Clujenii care au pornit pe jos în "Marşul Speranţei" au ajuns în Bucureşti, după 450 de kilometri parcurşi pe jos
Grupul format din cinci clujeni care a pornit acum 11 zile pe jos în “Marşul Speranţei” a ajuns în Bucureşti, urmând să ajungă în Piaţa Universităţii din Capitală, pentru a protesta faţă de modificările aduse legilor Justiţiei. Clujenilor li s-au alăturat
61935537
Vânătoarea de mistreți de la Balc, organizată de Ion Țiriac, a ajuns la final
Partida de vânătoarea de mistreţi de la Balc, organizată de omul de afaceri Ion Ţiriac, a ajuns la final. Câţiva dintre oaspeţi, printre care Wolfgang Porsche sau Klaus Mangold, au plecat vineri de pe aeroportul din Oradea.