Actrița Florina Cercel a murit. Cunoscuta artistă avea 76 de ani

×
Publicitate

Reprezentanții Teatrului Național din București au anunțat marți că actrița Florina Cercel a murit. Cunoscuta artistă avea 76 de ani.

Mesajul Teatrului Național:

”Echipa Teatrului Național din București anunță cu adâncă durere că astăzi se desparte de marea actriță FLORINA CERCEL. După mai bine de 45 de ani de carieră pe scena Naționalului, „Țuca” ne părăsește azi, lăsându-ne tot mai triști, lipsiți de prezența sa impunătoare, de forța și de talentul său incontestabil, de farmecul atâtor roluri memorabile, de dăruirea sa remarcabilă în fiecare apariție scenică.  Vom reveni cu amănunte despre ceremonia funerară. Dumnezeu să o aibă în paza Sa! Rămas bun, Florina Cercel!” 

Florina Cercel

Într-un comunicat al UNITER se arată că actrița Florina Cercel a fost un ”reprezentant al generaţiei de aur a teatrului și filmului românesc” - o ”actriță distinsă, frumoasă, talentată, elegantă, cu o personalitate puternică și complexă”.

Societar de onoare al Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București, Florina Cercel a păşit pe scena acestei instituții în urmă cu 46 de ani, la nouă ani ani după absolvirea în 1964 a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, clasa profesor Jules Cazaban, Cornel Todea, Victor Moldovan. De-a lungul carierei a interpretat peste 100 de roluri în spectacole de teatru și televiziune, în film și teatru radiofonic. A mai jucat la Teatrul Dramatic de Stat, Galaţi, Teatrul Naţional Timişoara, Teatrul Metropolis și creart – Teatrelli.

Printre regizorii cu care a lucrat s-au aflat Aureliu Manea, Marietta Sadova, Horea Popescu, Victor Moldovan, Sanda Manu, Mihai Berechet, Ion Cojar, Andrei Șerban, Victor Ioan Frunză, Felix Alexa, Yuri Kordonsky, Dan Tudor.

Florina Cercel

În 1990, Florina Cercel a primit Premiul UNITER pentru cea mai bună interpretare feminină, pentru rolul Vassa Jeleznova din spectacolul „Vassa Jeleznova” de Maxim Gorki, regia Ion Cojar, iar, în 2002 a primit Premiul Ministerului Culturii şi Cultelor pentru cea mai bună actriţă a anului pentru rolul Anna Andreevna din spectacolul „Revizorul” de N.V. Gogol, regia Serghei Cerkasski, montat la Teatrul Naţional „I.L.Caragiale”. Tot în 2002 a fost decorată cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler.

”A iubit Teatrul cu pasiune încă din copilărie. Îi aduceau bucurie florile, muzica și călătoriile. Într-un interviu spunea: „Fericirea e în fiecare dintre noi. Trebuie să știm să o simțim și să n-o pierdem chiar dacă alții vor să ne-o răpească. Nu am o metodă anume în acest sens, dar experiența mă ajută. Încă mă doare nedreptatea, dar mă străduiesc să visez la o lume mai bună. Nu vreau să-mi fie frică și nu vreau să-mi pierd speranța. ”

Și-a dorit ca plecarea-i de pe acest pământ să fie tratată cu multă discreție. Pentru cei care vor să-și ia rămas bun, corpul neînsufleţit va fi depus joi, 1 august, la ora 10.00 în foaierul Sălii Mari a Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București.” - se mai arată în comunicatul UNITER.

Înmormântarea va avea loc pe 1 august, la ora 13.00, la Cimitirul Bellu Ortodox, pe Aleea Artiștilor.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul: ”O priveliște minunată!”
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul: ”O priveliște minunată!”
Citește și...
62063896
Mesajul unei foste operatoare la 112, după tragedia din Caracal: Voi, cei buni, plecați acum!

O femeie care susține că a fost operatoare la serviciul de urgențe 112 a povestit pe pagina sa de Facebook cazul unui băiat de aceeași vârstă cu Alexandra, dar care a fost salvat după ce a cerut ajutor.

62065521
Evoluția pe ore a crimei din Caracal, prezentată de unchiul Alexandrei

Alexandru Cumpănaşu, unchiul adolescentei ucise la Caracal, prezintă o cronologie a cazului.

62063898
Polițist împușcat în concediu. A fost deschisă o anchetă

Procurorii din Argeș au deschis, marți, o anchetă după ce un polițist aflat în concediu s-a prezentat la spital cu răni cauzate de împușcături.

Recomandări
Vot investitura siegfried muresan inquam photos george calin
Avertismentul Moody’s după trei desemnări de premier eșuate: România riscă să nu adopte la timp bugetul pe 2027

Moody’s avertizează, după respingerea guvernului Mureșan, că blocajul politic din împiedică consolidarea fiscală și face tot mai dificilă adoptarea bugetului pe 2027 până la sfârșitul anului.

Id240918 inquam photos george calin
Șoc valutar în România. Euro a atins un nou record istoric: 5,3447 lei la cursul BNR

Euro a atins un nou maxim istoric în raport cu leul. Banca Națională a României (BNR) a anunțat vineri un curs oficial de 5,3447 lei/euro, peste precedentul record de 5,2788 lei/euro, înregistrat pe 23 septembrie.

Instant dna iasi bolojan 005 inquam photos casian mitu
Reacția PNL după audierea lui Bolojan: „Justiția riscă să fie percepută ca un ciocan politic pentru a lovi oameni incomozi”

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Bogdan, a reacționat tranșant în urma audierii premierului Ilie Bolojan la Direcția Națională Anticorupție (DNA), în calitate de martor.